Liturghie Arhierească în Duminica a 6-a după Paști (a Orbului din naștere) la Mănăstirea Curchi
15:00, duminică, 6 iunie, 2021 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naştere, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
Pericopa evanghelică din Duminica a 6-a după Paști, ne înfățișează una dintre minunile Mântuitorului, arătându-ne felul în care Lumina dumnezeiască, adică Dumnezeu Însuși, S-a făcut cunoscută oamenilor, dăruind lumină ochilor sau vedere unui orb din naștere. Evanghelistul Ioan ne relatează că Iisus Hristos a întâlnit un orb din naștere. Apostolii, văzându-l pe cel orb, L-au întrebat pe Domnul: cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus le răspunde că n-a păcătuit nici acesta, nici părinții lui, dar el s-a născut cu această deficiență fizică, ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu (cf. Ioan 9, 3).
Mântuitorul Hristos a arătat apoi că El a venit în lume pentru ca să împlinească scopul pe care îl are de realizat pentru lume, lucrând cum se cuvine, până este ziuă, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să mai lucreze. După aceea, rostește cuvintele pline de speranță pentru întreaga lume: „Cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 9, 5).
Duminica vindecării orbului din naștere este o chemare pe care o adresează Mântuitorul tuturor oamenilor: de a-L înțelege și a-L vedea pe Domnul Cel răstignit și înviat, ca Lumină a vieții lor. În această vedere duhovnicească, toți cei care cred în El, care s-au botezat cu botezul Lui și s-au împărtășit din „Pâinea cerească” și au băut din „Paharul vieții” se luminează și ei prin Lumina Lui. Viața creștină este, deci, o viață în Lumina lui Hristos.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să aducă lumină în sufletele noastre, să ne dezrobească de patimi, să ne trezească sufletele din amorțire și nepăsare, să ne umple de dorul și dragostea de Hristos. Să ne rugăm ca să vedem și noi „Lumina cea adevărată“. Acea „Lumină a lui Hristos care luminează tuturor…“
Sursa: https://manastireacurchi.md/













Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, de Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Sfânta și...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a XXII-a după Pogorârea Sfântului Duh, 9 noiembrie 2025, Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din s. Suruceni a...
Marți, 4 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a adresat Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, Vicar...
Luni, 27 octombrie 2025, în ziua prăznuirii Sfintei Cuvioasa Parascheva, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir,...
În Duminică a XIX-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al întregii Moldove, a...
Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi, 11/24 septembrie, pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul. Zi în care, Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei și...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău