Cetatea Hotinului, ctitorie a voievozilor moldoveni, va fi reabilitată
8:01, vineri, 2 iulie, 2021 | Cuvinte-cheie: cetatea hotinului, hotin

Guvernul ucrainean a alocat peste 387.000 de euro pentru lucrări de reabilitare a Cetății Hotinului, care a aparținut timp de aproape patru secole voievozilor moldoveni.
Va fi reparat podul de acces spre poarta principală, vor fi consolidate zidurile de sprijin și reparate acoperișurile turnurilor. Unul din turnuri, aflat în stare avansată de degradare, va fi refăcut.
Voievozii Moldovei au avut principala contribuție la fortificarea cetății. Aceasta a primit îmbunătățiri majore în jurul anilor 1380-1460, când Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a dispus extinderea considerabilă a zidurilor. Acestea aveau 5-6 metri lățime și 40 de metri înălțime.
Tot în acea perioadă au fost adăugate trei turnuri și a fost amenajată curtea interioară.
Considerată una din cele „șapte minuni” ale Ucrainei, Cetatea Hotinului se numără printre principalele atracții turistice ale acestei țări și a fost declarată Monument – Rezervaţie de stat istorică şi arhitectonică.
De la Suceava și până la Hotin sunt 140 de kilometri.
Foto credit: Ionitas.ro
Sursa: https://basilica.ro/

Juriul concursului Wiki Loves Monuments 2021 a apreciat că cea mai bună fotografie de monument istoric din Regiunea Cernăuți este un instantaneu al...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău