Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare la Mănăstirea „Sfintele Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus
16:47, joi, 15 iulie, 2021 | Cuvinte-cheie: Hagimus, manastirea marta si maria, Ștefan cel Mare

În ziua pomenirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a liturghisit la Mănăstirea cu hramul „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, Hagimus.
Din soborul slujitorilor au făcut parte: Prot. mitr. dr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, PC. Arhim. Paisie (Cecan), Starețul Mănăstirii Noul-Neamț, PC Arhim. Andrei (Cotruță), Duhovnicul Mănăstirii „Sf. Mironosițe Marta și Maria”, uniți cu toții de evlavia și cinstea pe care o poartă pentru Sfântul și Binecredinciosul Voievod al Moldovei, ocrotitorul spiritual al Sfintei Mănăstiri „Sf. Mironosițe Marta și Maria” din Hagimus.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Episcopul Ioan a săvârșit un Te-Deum, la sfârșitul căruia a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat calitățile spirituale ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
De asemenea Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți și despre jertfelnicia și credința a marelui Voievod, ca model de viață și ca model de a conduce un popor.
La final, Episcopul Ioan a transmis clericilor, mirenilor și obștii monahale mesajul părintesc și de binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/




















































Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în zilele de 12 și 13 decembrie 2025, cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel...
Mănăstirea închinată Sfintelor Femei Mironosițe Marta și Maria de la Hagimus a fost întemeiată în anul 1997 de către PC...
O impunătoare mănăstire autohtonă, recent întemeiată în raionul Căușeni, este cea cu hramul ”Sf. Marta și Maria” din preajma satului...
Cu prilejul pomenirii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Mănăstirea Hagimus a găzduit astăzi un serviciu divin deosebit, care...
În ziua pomenirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a fost întâmpinat cu aleasă bucurie și dragoste fiască...
Mănăstirea „Sf. Mironosite Marta și Maria”, Hagimus (mănăstire de maici) Hram „Sf. Mironosiţe Marta şi Maria”, Stareţă – monahia Marta...
Colind interpretat de corul Manastirii Hagimus. Manastirea Hagimus, inchinata Sfintelor femei mironosite Marta si Maria, surorile dreptului Lazar, este o...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova