Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Grosu
15:06, luni, 2 august, 2021 |

Luni, 2 august, în a doua parte a zilei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a primit vizita Preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Grosu.
La întrevedere a mai participat secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș.
Interlocutorii au discutat despre evoluţia socială din ţară. În context, Mitropolitul Vladimir a reitarat poziţia Bisericii Ortodoxe din Moldova, în vederea păstrării şi promovării valorilor moral-spirituale autohtone. În același timp, Mitropolitul a reliefat importanța dialogului și cooperării între Biserică și stat, cu scopul depășirii crizei economice și spirituale care marchează societatea contemporană.
Preşedintele Parlamentului la rândul său, a menţionat faptul că acest valori trebuie să joace un rol important în realizarea planurilor de viitor ale ţării noastre.
La finalul discuției, Mitropolitul Vladimir i-a mulțumimt domnului Președinte Igor Grosu pentru vizită și i-a adus în dar o icoană cu Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu Bodoni.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md




Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău