GHIOZDANELE SPERANȚEI – proiect de caritate moldo-olandez pentru elevii s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

GHIOZDANELE SPERANȚEI – proiect de caritate moldo-olandez pentru elevii s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni

13:14, miercuri, 6 octombrie, 2021 |

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în cadrul proiectului de caritate moldo-olandez ”Întinde o mâină pentru Moldova!”, sute de copii nevoiași beneficiază de ghiozdane și richizite școlare către începerea fiecărui nou an școlar.

„Milostenia este ca o sămânță. O sămânță bună poate da rod bun, însutit; fă ca și sămânța milosteniei tale să fie aleasă, să o dai cu inimă bună, curată, milostivă, compătimitoare.” – ne îndeamnă Sf. Ioan de Kronștadt. Așadar, urmând învățăturilor Mântuitorului și a Sf. Părinți, prin diverse acte de caritate ne stăruim a împlini măreața poruncă a milosteniei.

Astfel, în acest an peste 120 de elevi din familii social-vulnerabile din s. Dubăsarii Vechi r. Criuleni au beneficiat de ghiozdane și richizite școlare. La fel, 20 de elevi cu Cerințe Educaționale Speciale, la cererea părinților, au primit ceasuri cu GPS.

Mulțumim din tot sufletul pentru munca enormă depusă dnei Tanya Hans, Școlii Internaționale Amsterdam din or. Amstelveen, donatorilor, firmelor de transport internațional de pasageri și colete NilCom Prim și Transportww, precum și tuturor partenerilor noștri implicați în nobilul proiect de caritate moldo-olandez “Întinde o mâină pentru Moldova!” Le dorim copilașilor, în Noul An Școlar, mult succes pe tărâmul cunoștințelor!

Acest frumos proiect cu caracter filantropic-umanitar își propune prin excelență prevenirea abandonului școlar și accesul nedescriminatoriu pentru multe categorii de elevi care, în mod normal, nu-și permit șă-și cumpere rechizitele necesare pentru școală.

Așa să ne ajute DUMNEZEU!

Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com