ANUNŢ! Invitație la sărbătoarea închinată ,Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Hîrbovăț - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

ANUNŢ! Invitație la sărbătoarea închinată ,Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Hîrbovăț

10:49, vineri, 8 octombrie, 2021 | Cuvinte-cheie: ,

Dragi creștini, cu aleasă bucurie duhovnicească, Vă invităm Duminică, 17 octombrie, 2021, la Sfînta Mănăstire ,,Adormirea Maicii Domnului”, din s. Hîrbovăț, r. Călărași, pentru a lua parte la sărbătoarea închinată ,Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Hîrbovăț.

Cu binecuvîntarea al Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, se va aduce în Mănăstirea Hîrbovăț, pentru a fi pusă la închinare, o Icoana-Chivot, care are în centrul ei, o Icoană veche de peste 200 de ani, cu Chipului Maicii Domnului, ,,Kasperscaia”. Anume cu acest Chip al Maicii Domnului, s-a înconjurat orașul Odessa, în timpul războiului. Găsim în istorie că, cu chipul Maicii Domnului, ,,Kasperscaia”, sunt înconjurate orașele și satele, pe timpuri de ciumă, boală, război și necaz. În jurul Icoanei Maicii Domnului ,,Kasperscaia”, sunt aranjate 43 de sfințenii, printre care:

Părticică din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, părticică din Brâul Maicii Domnului , părticică din lemnul Crucii pe care fost răstignit Apostolul Petru, părticele din moaștele multor sfinți: Apostolul Petru, Sfânta și Dreapta Ana, Mama Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon Tămăduitor de boli, Sfântul Ierarh Nicolai, Mare Făcător de Minuni, ș. a.

Tot în această zi, va fi pusă spre închinare o Icoană a Maicii Domnului, care a fost pictată în mod deoseb, cu post și rugăciune, timp de trei ani, într-o mănăstire din Grecia.

Maica Domnului este Mama noastră Cea Cerească, care ne iubește mult și ne așteaptă să îi aducem laude, dar mai ales să ne arătăm credința și dragostea noastră de fii. Maica Domnului ne păzește de boală. Ea ne vindecă, ne mângâie. Ea ne dăruiește pâine pe masă. Ea ne călăuzește copiii. Ea întemeiază și păstrează familiile. Ea ne conduce spre mântuire.

Sfânta Tradiție ne istorisește că în ziua când Maica Domnului a adormit, toți ologii, șchiopii, orbii, bolnavii care erau în împrejurime, s-au tămăduit în ceasul acela. Acest fapt s-a întâmplat pentru ca Dumnezeu să ne arate cât de mult o prețuiește pe Maica Sa și câte daruri poate să ne dăruiască Ea. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu dăruiește daruri la fiecare sărbătoare a Ei tuturor credincioșilor care vin să îi aducă preacinstire, prin participarea la Sfânta Liturghie și prin o milostenie făcută Bisericii.

La ora 8.30, la porțile Mănăstirii Hîrbovăț, va fi întîmpinarea Arhiereului care va conduce solemn Sfânta Liturghie, a Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii ,,Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț.

La ora 09.00 se va binecuvînta Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, la care vor participa un sobor impunător de preoți.
Slujbele se vor defășura cu luarea măsurilor de precauție în situația de astăzi.

Vă așteptăm pe toți creștinii doritori, pentru a ne ruga împreună și a aduce laude Maicii Noastre, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Care ne păzește sub Sfânt Acoperemântul Ei!

Arhimandrit Spiridon, Stareț al Sfintei Mănăstiri Hârbovăț

Contact Form Powered By : XYZScripts.com