Bucură-te Sfântă Cuvioasă Parascheva, mult folositoare
15:45, miercuri, 27 octombrie, 2021 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

Miercuri, 27 octombrie 2021 când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, PC Părinte Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala „Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron”, împreună cu clericii Mănăstirii.
La momentul predicii, Arhimandritul Nicolae a vorbit celor prezenți despre viața și minunile Sfintei Cuvioase Parascheva, cea care, numită în Acatist „mult folositoare”, alină suferința, vindecă bolile trupești și prin rugăciunile închinate către ea aduce mângâiere.
„Sfânta Cuvioasă Parascheva sau Sfânta Vineri, deoarece Paraskevi (Παρασκευή) din limba greacă înseamnă vineri, este model de virtute, model de smerenie, model de sfințenie pe care avem datoria să îl urmăm. Avem nevoie, noi, cei săraci duhovnicește, mai mult decât oricând, de ajutorul sfinților, iar Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva, așa cum odinioară îi îmbrăca pe săraci, așa și pe noi să ne îmbrace cu rugăciunea ei, cu ajutorul ei sfânt”, a menționat Preacuviosul Părinte Duhovnic Nicolae.
După Sfânta Liturghie s-a săvârşit un Tedeum și au fost felicitați toți cei care astăzi își sărbătoresc hramul casei.
Sursa: http://ciuflea.md/













Duminică, 23 noiembrie 2025, la Catedrala Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, Preasfințitul Episcop vicar Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Taina Sfântului...
La Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău a avut loc un eveniment deosebit: un tânăr originar de pe continentul african, dornic...
Sâmbătă, 9 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Și Tămăduitor Pantelimon. Cu acest prilej, începând cu ora 06:00...
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca. Cu acest prilej,...
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, enoriașii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Preasfințitul Nicolae,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău