A fost resfinţită biserica cu hramul „Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din s. Trifești, r. Rezina

Joi, 11 noiembrie 2021, Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove a săvârșit Sfânta Liturghie și a resfinţit Biserica cu hramul Minunea Sf. Arhanghel Mihail” din s. Trifești, r. Rezina.
Din soborul de preoți liturghisitori au făcut parte: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Igor Cojocari, Protopop de Rezina, PC. Arhim. Ioan (Hanganu), Prot. Roman Grigoriță, parohul bisericii din Trifești și un sobor de slujitori din circumscripția Rezina.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către corul de măicuțe de la Sfânta Mănăstire Pripiceni Curchi.
Cu prilejul evenimentului, dar și pentru munca depusă la reparația bisericii, Întâistătătorul l-a decorat pe părintele paroh Roman Grigoriță cu dreptul de a purta Crucea cu pietre scumpe.
În cuvântul arhipăstoresc adresat credincioşilor prezenţi, Mitropolitul Vladimir a mulţumit parohului, ctitorilor, precum şi tuturor enoriaşilor care au pus suflet la lucrările de renovare, îndemnându-i să fie mereu uniți în jurul Sfintei Biserici și să-și conducă pașii prin viață după îndrumările Evangheliei lui Hristos
Părintele paroh Roman a mulțumit Întâistătătorului pentru vizita arhipăstorească și binecuvântări, rugând pe Înaltpreasfinția Sa să susțină mereu cu sfatul și cu îndemnul părintesc toate lucrările cele ziditoare de suflet.
În semn de recunoștință pentru aportul adus la reparația bisericii, cei mai sârguincioși enoriași, au fost menționați cu diplome arhierești.
La finalul evenimentului, copii și adolescenții s-au bucurat de daruri, cărțulii de rugăciune și iconițe din partea Mitropolitului Vladimir.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md









































Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sf. Ap. Ev. Ioan Teologul” din...
Ștefan Ciugui este preot în satul Lalova, raionul Rezina. Duhovnicul îmbină armonios două ocupații: slujba în biserică și sportul. Părintele...
Se zice că fiecare om are o chemare și un har. Unii cântă, alții pictează, iar alții promovează lucrurile spirituale....
În orașul Rezina se află preotul Stanislav Atamanenco, un slujitor al Domnului care și-a dedicat întreaga viață comunității din care...
Credincioșii parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Cuizăuca, raionul Rezina au trăit momente de bucurie și înălțare duhovnicească,...
Luni, 5 noiembrie 2018, satul Saharna Nouă din raionul Rezina a găzduit un eveniment de o importanță spirituală deosebită pentru...
În dimineața zilei de sâmbătă, 13 octombrie 2018, a fost petrecut în ultimul drum pământesc nou-adormitul rob a lui Dumnezeu,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău