Duminica înaintea de Botezul Mântuitorului Hristos, cinstită liturgic la Catedrala Episcopală din Mun. Ungheni
15:57, duminică, 16 ianuarie, 2022 | Cuvinte-cheie: ps petru

Pe 16 ianuarie, 2022, în Duminica înaintea de Bobotează, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”, din Municipiul Ungheni.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și laudă lui Dumnezeu, dar și de mulțumire pentru toate darurile și binecuvântările cerești ce le revarsă cu milostivire peste omenire.
La sfârșitul Sfintei Liturghii Ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură, dorindu-le credincioșilor o săptămână binecuvântată, anunțându-le totodată și programul slujbelor ce vor urma din Ajunul Bobotezei, de Bobotează și de pomenirea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale condus de preoteasa Liliana Rotari.
Menționăm că dimineață, la ora 6, în Catedrala Episcopală s-a săvârșit prima Sfântă Liturghie.
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/




















Duminică, 16 octombrie, 2022, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, Sfințit Arhimandrit al Mănăstirii Hîrbovăț, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea...
Vineri 14 octombrie, 2022, de Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului și a Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, Înaltpreasfințitul PETRU,...
Pe 9 octombrie, 2022, în Duminica a XVII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, când este cinstit și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul,...
Pe 2 octombrie, 2022, în Duminica a XVI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca...
Marți, 27 septembrie 2021, de sărbătoarea împărătească, Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie...
Pe 25 septembrie, 2022, în Duminica a XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca...
Mierucuri, 21 septembrie, 2022, când este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, după ce a săvârșit în...

Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus