Marele Praznic al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. Sfințirea Mare a Apei (Agheazma Mare)
12:40, miercuri, 19 ianuarie, 2022 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

În evlavie și bucurie au petrecut credincioșii veniți de Bobotează la Sfânta Mănăstire cu hramul Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea.
Boboteaza – această sărbătoare ne amintește de botezul Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului. Momentul, numit și Epifania sau Teofania, reprezintă începerea activității Mântuitorului de propovăduire a Evangheliei. Duhul Sfânt s-a pogorât în chip de porumbel, iar glasul Tatălui a mărturisit dumnezeirea Fiului: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei III, 17)
În Catedrala Sfintei Mănăstiri s-a săvârșit, cu acest prilej, slujba Utreniei și Sfintei Liturghii de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae, Duhovnic-administrator al Mănăstirii dimpreună cu soborul de preoți și diaconi. A urmat apoi, în curtea așezămâhttp://ciuflea.md/marele-praznic-al-domnului-nostru-iisus-hristos-sfintirea-mare-a-apei-agheazma-mare/ntului monahal, slujba de sfințire a apei (Agheasma Mare).
Părintele Nicolae a ținut un cuvânt de învățătură despre mijloacele de sfințire a credincioșilor, despre posibilitatea pe care o oferă Biserica de a ne îndumnezei fiecare prin participarea la sfintele slujbe, totodată, arătând că la Botezul Domnului are loc arătarea Preasfintei Treimi; glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul se descoperă tuturor ca Mesia cel mult aşteptat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh Se coboară în chip de porumbel.
În acelaşi timp, Părintele Arhimandrit a subliniat legătura spirituală dintre Epifania de la Iordan şi lucrarea sfinţitoare şi mântuitoare a Tainei Sfântului Botez, primită în pruncie de fiecare creştin. Astfel, prin botez refacem legătura cu Dumnezeu şi ne facem părtaşi morţii şi învierii Domnului nostru Iisus Hristos, prin întreita afundare în cristelniţă.
După Sfinţirea Apei, Părintele Nicolae a binecuvântat credincioşii, stropindu-i cu apă sfinţită, mergând prin mijlocul lor, până la intrarea îm mănăstire, unde i-a binecuvântat pe toţi cei prezenți la săvârșirea Tainei.
La final, preoții slujitori au împărțit apa sfințită credincioșilor care au venit în număr mare să primească și să ducă în casele lor darul Sfântului Duh.
Sursa: http://ciuflea.md/





































Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, duminică, 21 decembrie, la ora 08:30, la poarta Mănăstirii „Sfântul...
Duminică, 23 noiembrie 2025, la Catedrala Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, Preasfințitul Episcop vicar Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Taina Sfântului...
La Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău a avut loc un eveniment deosebit: un tânăr originar de pe continentul african, dornic...
Sâmbătă, 9 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Și Tămăduitor Pantelimon. Cu acest prilej, începând cu ora 06:00...
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca. Cu acest prilej,...
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice