De ce nu mă deranjează sărbătorile „păgâne”

Fac parte din acei oameni care nu isterizează din cauza abundenţei unor sărbători „păgâne”, pentru că le consider absolut inofensive şi nevinovate. Pot chiar şi să explic această poziţie pe scurt: cuvântul „sărbătoare” vine din latinescul „servare”, care înseamnă „slujire”, „dedicare”, unui zeu, unui eveniment sau unui simbol sau principiu sacru. Orice sărbătoare presupune o credinţă într-o lume supranaturală, în caz contrar, nu este o sărbătoare, ci o petrecere banală.

În ultimele decenii, a apărut un fenomen mai nou: „comercializarea sărbătorilor”, care presupune transformarea sărbătorii dintr-un eveniment sacru, într-o campanie de marketing, axată strict pe consumul de imagini şi produse. Procesul de „comercializare” nu doar lipseşte o sărbătoare de orice semnificaţie metafizică, dar şi deconstruieşte sau chiar desfiinţează însăşi semnificaţia ei primară. Prin urmare, nu am decât să susţin această tendinţă în ceea ce priveşte „Halloween”-ul sau „Valentin’s Day” .

Atât timp cât sărbătorile, pe care le considerăm „păgâne”, au un caracter pur comercial, ele rămân a fi inofensive. În opinia mea, mult mai grav ar fi fost, dacă acestea ar fi luate în serios, transformându-se într-un motiv de adolare al unui panteon  de zei păgâni. Aici, desigur, am avea mult mai multe motive de a bate alarma.

Mult mai gravă este situaţia când sărbătorile creştine, precum Crăciunul sau Paştele sunt comercializate, răpindu-le semnificaţia duhovnicească. O sărbătoare creştină, care devine doar un motiv de consum sau petrecere, nu este cu nimic diferită de o sărbătoare păgână. Chiar şi din punct de vedere comercial, nu există nicio diferenţă dintre sărbătoarea naşterii Domnului şi Halloween, spre exemplu.

Problema „spiritului negustoresc”, care a impregnat societatea contemporană, trebuie privită dintr-o perspectivă separată de cea a păgânismului arhaic, care nu mai reprezintă o problemă pentru creştini,  atât timp cât rămâne în sfera culturii şi a recreării. „Consumismul” este un inamic duhovnicesc mult mai perfid decât simbolurile şi arhetipurile apuse ale păgânismului arhaic, pentru că poate cuceri chiar şi pe cei mai evlavioşi, pentru că se hrăneşte din slăbiciunile şi patimele umane.