Sf. Ștefan cel Mare a fost desemnat ca ocrotitor al orașului Onești
9:41, marți, 22 februarie, 2022 |

Primăria Onești l-a desemnat duminică pe Sf. Domnitor Ștefan cel Mare ca ocrotitor al orașului. Decizia a fost votată în unanimitate de membrii Consiliului Local.
Părintele Ioan Bârgăoanu, Protopopul de Onești, a transmis „aleasă recunoștință reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Onești” și le-a mulțumit clericilor din protopopiat.
„Mulțumim cu smerit gând și apreciere sinceră Arhiepiscopului Ioachim, care a binecuvântat acest proiect duhovnicesc și susținut prin hotărârea luată în Permanența Consiliului Eparhial și forurile superioare bisericești! Cu această binecuvântare s-a împlinit astăzi bucuria meritată pentru oneșteni”, a mai scris părintele protopop pe Facebook.
„De asemenea, gândul nostru se îndreaptă spre iubitorii Sfântului Voievod Ștefan, profesori, învățători, ingineri, diriguitori de instituții sau asociații creștine, angajaților Primăriei Onești, binecredincioșilor creștini care de-a lungul timpului au inițiat și susținut această idee ce astăzi, 20.02.2020, a căpătat Certificat de naștere!”
Demersurile pentru desemnarea sfântului domnitor ca ocrotitor al municipiului au durat câțiva ani. Celălalt ocrotitor al orașului este Sf. Ier. Nicolae.
Foto credit: Pravila.ro
Sursa: https://basilica.ro/



ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova