Duminica a patra din Sfântul și Marele Post (a Sfântului Ioan Scărarul) la Mănăstirea Ciuflea
12:46, duminică, 3 aprilie, 2022 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

În Duminica a patra din Sfântul și Marele Post (a Sfântului Ioan Scărarul), enoriaşii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Părintele Duhovnic, Arhimandritul Nicolae (Roșca) în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare oficiate de către Preacuvioșia Sa în Catedrala „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” a Mănăstirii.
În predica rostită după citirea celor două fragmente scripturistice de la Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Matei, Preacuviosul Părinte Nicolae, Duhovnicul Mănăstirii a conturat personalitatea Sfântului Ioan Scărarul şi a prezentat opera Sa de căpătâi, „Scara Raiului”, evidenţiind şi frumuseţea învăţăturilor duhovniceşti ce se desprind din cele două pericope evanghelice ce s-au citit în această duminică
Duminica a IV-a din Sfântul și Marele Post al Paștilor este unită cu pomenirea Sfântului Ioan Scărarul. Acesta a trecut la Domnul în anul 649, trăind în ultima parte a secolului al VI-lea și prima parte a secolului al VII-lea.
Sfântul Ioan Scărarul a fost un dascăl al rugăciunii, al ostenelilor, al nevoinței și al pocăinței. În cartea Sa numită Scara virtuților sau Scara Paradisului ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi și să dobândim virtuțile, iar smerenia și iubirea sunt virtuțile cele mai mari pe care el le descrie în cartea Sa.
În cuvinte simple, dar cu un conținut foarte adânc, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din suflet, din minte și din inimă a celui care se străduiește să urce spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor dumnezeiești, prin curățirea de patimi. Sfântul Ioan Scărarul este numit în cântările acestei duminici el însuși „scară a virtuților”, „lauda monahilor”, „luminător și călăuzitor pe drumul mântuirii”.
Cu binecuvântarea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Nicolae, începând cu ora 06:00 a fost oficiată prima Sfântă Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de către Prot. mitr. Rodion Severin, cleric al Sfintei Mănăstiri.
La final, credincioşii de toate vârstele, s-au împărtăşit cu Sfintele Taine – Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos și au participat la un Te-deum de sănătate și mulțmire lui Dumnezeu.
Citirea Canonului de Pocăință a Sfântului Andrei Criteanul care se citește în întregime în miercurea săptămânii a cincea a Postului Mare se va citi Luni, 4 aprilie 2022 începând cu ora 16:00.
Sursa: https://ciuflea.md/




























Duminică, 23 noiembrie 2025, la Catedrala Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, Preasfințitul Episcop vicar Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Taina Sfântului...
La Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău a avut loc un eveniment deosebit: un tânăr originar de pe continentul african, dornic...
Sâmbătă, 9 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Și Tămăduitor Pantelimon. Cu acest prilej, începând cu ora 06:00...
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca. Cu acest prilej,...
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, enoriașii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Preasfințitul Nicolae,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău