Ultima zi a citirii Acatistului Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos (Pasia)
20:03, duminică, 10 aprilie, 2022 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea, pasia

Cu sângele rănilor Tale Te-ai îmbrăcat, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină. Ştim cu Proorocul, ştim cu adevărat pentru ce sunt roşite hainele Tale; noi, Doamne, cu păcatele noastre Te-am rănit pe Tine; încă Ţie, Celui ce ai fost rănit pentru noi, Îţi strigăm cu credinţă: Aliluia! Condacul al 5-lea
În seara Duminicii a cincea din Postul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca) împreună cu clericii Sfântului Așezământ Monahal, a săvârșit ultima din acest an Slujbă a Pasiei (Acatistului Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos).
Preacuvioșia Sa, Arhimandritul Nicolae, a îndemnat pe toți zicând: „Iată că ne aflăm în fața Crucii Mântuitorului rugându-ne cu toții împreună la această rară și deosebită mângâietoare slujbă. Să mulțumim Mântuitorului Hristos pentru posibilitatea de a veni la Sfânta Biserică, de a ne ruga și de a nu uita niciodată despre această jertfă mântuitoare pe care El însuși, Dumnezeu fiind, a primit-o pentru noi și pentru a noastră mântuire. Amin.”
Sursa: https://ciuflea.md/












PROGRAM LITURGIC – Săptămâna Patimilor Luni – 06 aprilie; 17:00 – slujba vecerniei și utrenia. Marți – 07 aprilie –...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca. Cu acest prilej,...
În rânduiala Bisericii Ortodoxe, în săptămâna a cincea a Sfântului și Marelui Post, miercuri, 25 martie, se săvârșește citirea integrală...
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, enoriașii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Preasfințitul Nicolae,...
Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica Ortodoxiei, prima din Sfântul și Marele Post, 1...
În fiecare an, Prima Sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron, reprezintă un popas duhovnicesc important în...
