Slovacii se roagă pentru politicieni cinci minute pe zi
23:24, miercuri, 9 ianuarie, 2013 |

Mai mulţi creştini slovaci au decis să se roage zilnic pentru oamenii politici din ţara lor, alăturându-se unei iniţiative lansate pe Internet pentru îmbunătăţirea vieţii publice, pătată de corupţie, scrie AFP.
„De la lansarea proiectului, peste 400 de persoane au promis să se roage cel puţin cinci minute pe zi şi timp de şase luni pentru un om politic la alegere”, a declarat pentru AFP Maria Janusova, purtătoarea de cuvânt a Asociaţiei tinerelor comunităţi creştine.
„În calitate de creştini, credem că dacă ne vom uni în rugăciune, vom putea schimba lucrurile. Oamenii îşi pot alege omul politic preferat, în timp ce alţii se pot ruga pentru cel mai puţin iubit, pentru ca el să îşi schimbe comportamentul”, a explicat Janusova. Ea a refuzat să precizeze numele omului politic care a strâns cele mai multe rugăciuni.Aproximativ 62 la sută dintre locuitorii Slovaciei, ţară cu 5,4 milioane de locuitori, se declară catolici, iar 5,9 la sută protestanţi.
Sursa: www.trm.md

Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău