Intrarea Domnului în Ierusalim cinstită praznical la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

Duminică, 17 aprilie 2022, de sărbătoarea „Intrării Domnului în Ierusalim” Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, Înaltpreasfinţitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie.
În dimineața zilei, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat solemn de către slujitoriii și credincioșii prezenți.
În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate cu milostivire asupra credincioșilor, cerându-se ca să miluiască omenirea cu pace și bună înțelegere între popoare și conducători.
După citirea pericopei evanghelice (In. 12, 1-18), care relatează momentul istoric al sărbătorii de astăzi, Diaconul Ioan PETIC, cleric al Catedralei Episcopale, cu binecvântarea Înaltpreasfinţiei Sale a ţinut un de învăţătură, în care a explicat mesajul evanghelic şi a vorbit de intrarea smerită, dar în acelaşi timp şi triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului.
După rugăciunea Tatăl nostru…, credicnioşii ce s-au pregătit pentru Sfânta Împărtăşanie, au primit Dumnezeieştile Taine.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, Ierarhul a felicitat credincioşii cu sfânta sărbătoare, după care a citit, așa cum se cuvine în această sfântă zi, rugăciunea de binecuvântare şi sfinţire a stâlpărilor.
La final Ierarhul a îndemnat credincioşii să petreacă săptămâna ce stă în faţă, Săptămâna Patimilor, cât mai creştineşte şi cu umilinţă duhovnicească, şi să participe la slujbele deniilor ce se vor săvârşi în săptămâna Patimilor.
Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI.
Menţionăm că, de dimineaţă, la ora 6, a fost săvârşită prima Liturghie în Catedrala Episcopală, de către Prot. Nicoali BOIAN, ca în felul acesta fluxul de credincioşi, ce vin pentru a primi Sfânta Împărtăşanie, să fie mai extins, evitându-se astfel aglomerația și înghesuiala, lucruri categoric interzise în perioada epidemiologică în care ne aflăm.
Răspunsurile liturgice au fost date la strană de Corul de copii al Catedralei Episcopale, condus tot de preoteasa Liliana ROTARI.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni: Prot. Ștefan RÎMBU
Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculţan)
Video: Protod. Victor ROTARI și ipod. Cătălin DIACONU
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/

















































Cuvânt al arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile). 13 aprilie 2025 #PrediciPutna 👍...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută și ca Duminica Floriilor, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar Mitropolitan, a...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
Alesule Împărat al Sionului de Sus, Blândule Biruitor şi Dreptule Izbăvitor, Cel ce întru cele de sus eşti purtat de...
Hristos a venit către oameni așa cum vine mirele la nuntă, adică plin de dragoste și de smerenie, nu ca...
𝐀𝐬𝐭ă𝐳𝐢, î𝐧 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐫ă𝐫𝐢𝐢 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 î𝐧 𝐈𝐞𝐫𝐮𝐬𝐚𝐥𝐢𝐦 — 𝐩𝐫𝐚𝐳𝐧𝐢𝐜 î𝐦𝐩ă𝐫ă𝐭𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐞 𝐨 𝐝𝐞𝐨𝐬𝐞𝐛𝐢𝐭ă 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐳𝐢𝐦𝐞 𝐭𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜ă ș𝐢 𝐝𝐮𝐡𝐨𝐯𝐧𝐢𝐜𝐞𝐚𝐬𝐜ă — 𝐒𝐟â𝐧𝐭𝐚 𝐁𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜ă...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău