Slujba Prohodului Mântuitorului, oficiată de Preasfințitul Petru la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni
22:54, vineri, 22 aprilie, 2022 | Cuvinte-cheie: prohodul Domnului, ps petru

Vineri 22 aprilie 2022, la orele 17, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni, Slujba Utreniei pentru ziua Sîmbetei cele Mari.
În timpul Utreniei, așa cum prevede rânduiala tipiconală, s-a săvârșit și cântare Prohodului Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Această umilincioasă cântare se săvârșește cu lumânări în mână, în fața Sfântului Epitaf.
La finalul slujbei Prohodului, Ierarhul, dimpreună cu soborul de slujitori, înconjurați și de credincioși, au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf în jurul Catedralei. Această procesiune simbolizează ducerea și așezarea lui Hristos în mormânt.
La final Înaltpreasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre cinstirea ce trebuie s-o aducem ca mulțumire lui Hristos, pentru patimile și chinurile suferite pentru a noastră mântuire.
De asemene, Ierarhul a specificat și importanța aceste slujbe a Prohodului, ca și a celorlalte slujbe din Săptămâna Patimilor.
Cântările slujbei și a prohodului au fost intonate de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana Rotari.
Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni: Prot. Ștefan Rîmbu
foto: Arhidiaconul Veniamin (Seculțan)
Video: Protod. Victor Rotari și ipod. Cătălin Diaconu
Sursa: https://episcopia-ungheni.md/




































Starea întâi Preotul cădește Sfântul Epitaf în chipul crucii, altarul si stranele; dacă sunt mai mulți, cădește protosul. Apoi se...
Mitropolit Bartolomeu Anania – Biruință asupra morții. Predică la Vinerea Patimilor Mântuitorului Hristos (Prohodul Domnului, anul 2002)...
Prohodul Domnului este o preamărire solemnă a iubirii nesfârşite şi negrăite a lui Dumnezeu, Care, pentru noi, oamenii, și pentru...
În seara zilei de 3 mai 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, episcopul Ioan al...
„În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase…” În Vinerea cea Mare, 3 mai 2024. Preasfințitul Ambrozie, episcopul parohiilor ortodoxe moldovenești...
Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga, vicarul eparhiei de Cahul și Comrat, a oficiat în catedrala mănăstirii Ciuflea, vineri, 3 mai, Denia...
În seara Sfintei şi Marei Vineri din Săptămâna Patimilor, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău