Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Portărița”
13:02, marți, 26 aprilie, 2022 |

Marți, 26 aprilie 2022, în ziua pomenirii Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, la Mănăstirea Ciuflea a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron și un Te-deum În paraclisul cu hramul Icoana Maicii Domnului „Portărița”.
La finalul Liturghiei a urmat înconjurul Catedralei, după care procesiunea religioasă sa îndreptat către paraclisul cu hramul închinat Icoanei Maicii Domnului „Portărița”, unde clerul Mănăstirii condus de către Părintele Arhimandrit Nicolae, Duhovnicul-administrator a oficiat un Te-deum pentru sănătate și mântuire.
Părintele Nicolae a relatat din istoria Icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni, numită Portăriţa, venind cu îndemnul: „Să avem mare credinţă în mila cea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi cu ajutorul acestei sfinte icoane să ne vindece, să ne miluiască, să ne poarte de grijă şi să ne mântuiască sufletele noastre”.
În cele din urmă toți creștinii prezenți la rugăciune au fost miruiți cu ulei sfințit, de la candela care arde neîncetat la Icoana Maicii Domnului, aflată spre închinare în paraclis.
Pe tot parcursul Săptămânii Luminate, la Mănăstirea Ciuflea, zilnic după Sfânta Liturghie are loc drumul crucii în jurul Catedralei mănăstirești.
Sursa: https://ciuflea.md/


















Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău