Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, a săvârșit Panihida, de Paștele Blajinilor, în cimitirul din localitatea de baștină, Lupa-Rece, r. Strășeni
20:45, luni, 2 mai, 2022 |

Luni, 2 mai 2022, de Paștele Blajinilor, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, s-a deplasat la cimitirul din localitatea de baștină, Lupa Rece, r. Strășeni.
Aici, în fața Sfintei Troițe pe care Înaltpreasfinția Sa a înălțat-o în cinstea și amintirea părinților, a fost săvârșită Slujba Panihidei, pentru toți cei răposați, înconjurat fiind de toți sătenii prezenți în cimitir.
La sfârșit Înaltpreasfinția Sa a ținut un consistent cuvânt de învățătură despre folosul, importanța și necesitatea pomenirii celor răposați, vorbindu-le celor prezenți cum trebuie corect și creștinește să se facă pomenirea răposaților.
După aceasta Ierarhul a făcut o slujbă de pomenire la mormintele părinților și rudelor răposate.
Localnicii au mulțumit din suflet, Înaltpreasfinției Sale, care fiind fiu al satului dat, nu îi uită niciodată și își arată dragostea față de ei, prin lucruri frumoase și mărețe cum este această troiță monumentală din cimitir, sau cum este și mai deosebita lucrare sfântă, construirea bisericii „Cuv. Parascheva” pe care de asemenea, Înaltpreasfinția Sa o înalță în satul de baștină.

























Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău