Episcop vicar Ioan al Sorocii a săvârșit slujba Acatistului Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului la Catedrala mitropolitană din Chișinău
10:41, vineri, 27 mai, 2022 |

Vineri dimineață, 27 mai 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit rânduiala Acatistului Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din orașul Chișinău.
În fiecare zi de vineri, în faţa acestei sfinte icoane se săvârşeşte Acatistul de către preoţii slujitori ai Catedralei şi cei veniţi din împrejurimi.
Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț – Ocrotitorea Moldovei este izvor de nădejde, de bucurie și o sursă neîncetată de speranță pentru tot creștinul.
Condacul 1:
Apărătoarei şi conducătoarei neamurilor creştineşti, călăuzitoarei şi izbăvitoarei, cântări de laudă aducem noi, credincioşii care ne-am adunat înaintea Sfintei Tale Icoane, iară Tu, Sfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ca Ceea ce ai îndurări nespuse, primeşte rugăciunea noastră ce o aducem înaintea Sfintei Tale Icoane Făcătoare de Minuni, ca în umilinţa inimii să-Ţi cântăm: Bucură-Te, cea plină de dar Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Laudă Hârbovăţului şi a Moldovei Ocrotitoare.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă nevrednicilor!
Sursa: https://ioanmosnegutu.info/












Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău