Pelerinaj la sfinții din Grecia (1-10 iulie 2022)
Plecăre: 1 iulie
Programul Pelerinajului
Ziua 1 – Sâmbătă. Sosirea în Grecia. Cazare în hotel pe malul Mării Egee. Odihnă.
Ziua 2 – Duminică. Mic dejun. Vizităm mănăstirea de călugări cu hramul Sfântul Dionisie din Muntele Olimp.
Teritoriul noii mănăstiri este împărțit în două părți. În partea accesibilă tuturor pelerinii (inclusiv femei) și în biserica în cinstea Sf. Dionisie din Olimp cu două cu 2 paraclise (sfințite în cinstea Sf. Ioan Rusul și al Sf. Mare Mucenic Dimitrie al Tesalonicului) se oficiază Sfânta Liturghie în fiecare duminică. În partea în care doar bărbații au voie să intre, există ateliere, o trapeză, chilii de călugări și un katholikon închinat Praznicului Adormirii Maicii Domnului. Acesta adăpostește icoanele cinstite ale Maicii Domnului Odighitria (anii 1600-1601) și ale Sfântului Dionisie din Olimp, unde zilnic se oficiază slujbe.
Printre clădirile noi de pe teritoriul comun, în fosta reședință, se află și un muzeu, așa-numitul „Skevofilakio”, sfințit în anul 1999 de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Etajul superior cuprinde o sală de lectură și o bibliotecă, care conține multe publicații minunate și rare. Iar la primul etaj este expus tezaurul mănăstirii (mulțumită eforturilor călugărilor și al localnicilor). Printre moaștele de preț ale mănăstirii, locul principal, desigur, este ocupat de Sfintele Moaște care au fost adunate de stareții mănăstirii de-a lungul istoriei sale de 500 de ani, și sunt expuse astăzi într-o încăpere separate.
Vizită la mănăstirea de maici Sf. Efrem Sirul.
Mănăstirea a fost fondată de actuala sa stareță Ecaterina în anul 1983, inițial ca mănăstire privată, iar apoi în anul 1985 a fost înscrisă în jurisdicția mitropoliei Kitros, Katerini și Platamonas. Catedrala centrală a mănăstirii proiectată în stilul athonit, a fost sfințită în anul 2000 în cinstea ocrotitorului mănăstirii, Sfântul Efrem Sirul și a Icoanei Maicii Domnului „Izvorul Dătător de viață”. O părticică din sfintele sale moaște se păstrează în mănăstire.
Ziua 3 – Luni. Mic dejun. „Meteora” – mănăstirile cerești.
În centrul Greciei, în nord-vestul Câmpiei Tesaliene, se află Meteora – unul dintre locurile uimitor de frumoase din Grecia. Stânci monolitice uriașe de peste 600 m înălțime. S-a înălțat sus spre cer. Pe vârfurile acestor stânci au fost construite mănăstiri cerești – creația Domnului Dumnezeu și a mâinilor omului. Vom vizita două mănăstiri funcționale, precum și atelierul de pictură a icoanelor.
Ziua 4 – Marți. Mic dejun. Zi liberă pentru mare. Excursie de noapte pe insula Corfu. Întâlnim zorii pe feribotul Igoumenitsa – Corfu.
Ziua 5 – Miercuri. Participarea la Liturghie în biserica Sf. Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de Minuni. Întoarcere în port, feribotul Corfu-Igoumenitsa.
Următoarele vizite:
Biserica catedrală a Maicii Domnului Spiliotissa, ctitorită în 1577, unde sunt îngropate moaștele împărătesei Teodora, care a eliberat biserica în anul 842 de erezia iconoclasmului. Aici se află sfintele ei moaște. Există, de asemenea, o copie a Icoanei Maicii Domnului „Cuvine-se cu adevărat” din Sf. Munte Athos.
Una dintre cele mai frumoase mănăstiri și cele mai importante locuri de pelerinaj din insula Corfu este micuța și simpla mănăstire a Maicii Domnului din Kassopitras (Panagia tis Kassopitras). Această mănăstire este de aproape 500 de ani. Starețul mănăstirii este Părintele Policarp, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul.
Puntea de observare Kanoni cu o priveliște minunată asupra întregii părți de sud a insulei. Vizita la mănăstirea albă de pe apă și la puntea de observație de pe Insula Șoarecilor. Întoarcere la hotel.
Ziua 6 – Joi. Mănăstirea Kato Xenia, Brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mic dejun. Plecare spre Magnesia. Închinarea în mănăstirea Kato Xenia.
Puțini oameni cunosc că părți ale Brâului Sfânt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (Αγίας Ζώνης της Θεοτόκου) se află nu numai pe Muntele Athos! Chivotul cu părți din Brâu este păstrat în estul Greciei în mănăstirea Panaghia Xenia. Vechea mănăstire Panagia Xenia este situată în provincia Magnesia într-un loc surprinzător de pitoresc pe un deal împădurit. De fapt, acestea sunt trei mănăstiri, unite prin istoria unei Icoane Făcătoare de Minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – Panaghia Xenia, care este considerată cea mai mare sfințenie a Tesaliei. Întoarcere la hotel.
Ziua 7 – Vineri. Mic dejun. Insula Evia. Vizită la Sfântul Ioan Rusul, în satul Prokopi, foarte venerat și cunoscut în Grecia și întreaga Ortodoxie.
Biserica este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj nu numai în Evia, ci în toată Grecia. În biserică se păstrează cu multă cinste moaștele Sfântului Ioan Rusul. Mii de pelerini din toată lumea vin la mănăstire pentru a se închina sfântului, mai ales în ziua sărbătorii din 27 mai. Întoarcere la hotel.
Ziua 8 – Sâmbătă. Mic dejun. Pornirea spre Salonic. Orașul Salonic: vizitarea principalelor biserici ale orașului. Pornirea spre Moldova. Sosirea la Chișinău: duminică seara.
Salonic (greacă: Thessaloniki) este al doilea oraș din Grecia cel mai important, și ca mărime. Este situat în partea de nord a țării, pe țărmul Mării Egee (Golful Termal).
- Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie al Tesalonicului, ocrotitorul ceresc al or. Salonic. În biserică se află racla cu moaștele Sf. Mare Muc. Anisia și ale Sfântului Gheorghe Callidis, Mitropolitul Salonicului. Sub altar s-a păstrat o criptă, unde a fost închis Sfântul Dimitrie și unde a fost martirizat
- Biserica Seminarului teologic (închinare la moaștele Sf. Teodora din Salonic și a Sf. Cuv. David)
- Biserica Sf. Sofia, unde se păstrează moaștele Sfântului Ierarh Vasile, Mitropolitul Salonicului
- Catedrala mitropolitană din Salonic (închinare la moaștele Sf. Grigorie Palama)
- Arcul de Triumf al lui Gallerius
- Rotonda (prima biserică creștină din Grecia – sec. IV d. Hr.)
- Piața Aristotelis
- Bazarul și Turnul Alb (simbolul orașului Salonic)
- Veți avea, de asemenea, timp liber pentru a explora orașul pe cont propriu, pentru shopping sau pentru a bea o cafea într-una din numeroasele cafenele de pe esplanada Salonicului.
Prețul Pelerinajului
- Preț pentru Adult 599 EUR
- Primele 5 rânduri în autocar 619 EUR
- Copii de la 7 la 12 ani 499 EUR
- Copii de la 2 la 7 Ani 399 EUR
- Copii până la 2 ani Gratuit
Prețul include:
- Transport tur-retur
- Asigurare medicală
- Cazare 7 nopți cu mic dejun
- Ghid teolog
- Ferryboat-uri dus-întors
- Taxa pentru intrare la obiectivele turistice din program
REZERVARI, DETALII:
+373 60 1234 67