Cum scăpăm de răceala și lenevirea sufletească
22:29, marți, 8 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: credinta, pacea sufleteasca, probleme, rugăciune, sfaturi duhovnicești, suflet, teofan zavoratul, viata, viata duhovniceasca

„Iată ce se întâmplă cu mine: câteva zile dispoziția sufletească este mai bună, îmi vin mai des în fire și mă rog chiar și la muncă, după care vine iarăși o oboseală și o lenevire, voința slăbește, nici nu mai am dorința de a mă îndeletnici cu cele duhovnicești; pe urmă starea asta trece din nou și apare o dorință, măcar firavă, de a mă ruga.”
Păi și? Vedeți că starea asta vine și trece. Ca atare, când va veni nu este cazul să vă speriați ca de o nenorocire ireparabilă. Poate că asta vine de la neputința trupului, poate că vine de la nevoia de odihnă sufletească, poate că este vorba de unul dintre lucrurile care i se întâmplă omului atunci când crește duhovnicește – însă orice s-ar întâmpla nu trebuie să vă speriați.
Nu trebuie să vă faceți griji, să vă încordați, să vă siliți. Lemnul este rece, dar dacă freci lemn de lemn se va încălzi și chiar se va aprinde. Așa trebuie frecat și sufletul care s-a răcit.
Și mai bine ar fi dacă ați putea în asemenea situații să dați fuga la biserică, dar poate încă și mai bine ar fi să vă ocupați atenția cu cugetarea la tainele credinței noastre, care sunt toate însuflețitoare, mai ales pătimirile și moartea Domnului și Mântuitorului nostru. Repetați-i sufletului nesimțitor: „Câte a făcut pentru mântuirea ta Domnul, iar tu, ca un bolovan, nu vrei să te miști nici un pic!” Aduceți-vă aminte de moarte și de judecată și de hotărârea cea de pe urmă: „pleacă” sau ,vino” – și nu este de mirare că „pleacă” va umple de groază, iar „vino” va vesli cu nădejdea.
Aduceți asupra sufletului contemplări de felul acesta ba una după alta, ba toate odată, și el se va mișca din loc. Lentila, concentrând razele împrăștiate într-un singur punct, dă foc: și aceste contemplări, concentrându-se în atenția asupra inimii, o aprind, trezesc energia, iar răceala și moleșeala ce ne-au cuprins se destramă.
Cred că nu va fi deloc rău dacă în clipele acelea veți face câte un lucru bun care cere încordare – de pildă, să vizitați vreun bolnav, să-l slujiți și să-l ajutați, ori să treceți pe la vreun sărac și să-l mângâiați cu vorba sau cu ajutorul după putere.
Oricum ar fi, să nu vă lipsiți de această „frecare” și silire – și Domnul văzând cum vă străduiți, Se va milostivi de dumneavoastră și Se va grăbi să vă ajute.
Extras din: Sfantul Teofan Zavoratul, Despre felurite probleme de credinta si viata, Editura Sophia, 2012


După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia, ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu...
Fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Există anumie trepte de credinţă – înaintăm de la mai puţină la mai multă credinţă, de la mai puţină la...
„Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele; şi sufletul meu s-a tulburat foarte… „ (Psalmi. VI, 2,3) 1. Atitudinea faţă...
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana, glasul al 4-lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău