Mărturisirea de credinţă a părintelui Sofian Boghiu în vremea comunismului

Renumitul duhovnic a fost pictor bisericesc și mărturisitor al credinței, motiv pentru care a și fost întemnițat între anii 1958-1964. 

Părintele Sofian a rămas în conștiința celor care l-au cunoscut ca un duhovnic blând. El a format zeci de tineri care mai târziu au ajuns oameni de nădejde ai Bisericii și ai societății.

Vă prezentăm un articol semnat de Adrian Nicolae Petcu despre suferinţele părintelui Sofian Boghiu în timpul regimului comunist:

S-a născut la 7 octombrie 1912 în Cuconeştii-Vechi, judeţul Bălţi. La vârsta de 14 ani ajunge frate în Schitul Rughi, judeţul Soroca. După 11 ani de ascultare, primeşte tunderea în monahism la Mănăstirea Dobruşa, cu numele de Sofian.

Urmează Şcoala de cântăreţi bisericeşti din mănăstirea de metanie, apoi Seminarul monahal de pe lângă Mănăstirea Cernica, fiind în aceeaşi generaţie cu părinţii Teoctist Arăpaşu, Grigore Băbuş, Gherasim Cristea şi alţii. La 6 august 1939 a fost hirotonit diacon de către Episcopul Tit Simedrea al Hotinului.

La ocuparea Basarabiei de către sovietici, iunie 1940, părintele Sofian, împreună cu obştea de la Dobruşa, se refugiază peste Prut, ajungând la Mănăstirea Căldăruşani, de lângă Bucureşti. Între 1940 şi 1945, urmează cursurile Academiei de Arte Frumoase, Secţia Artă decorativă, iar între 1942 şi 1946 pe cele ale Facultăţii de Teologie, ambele din Bucureşti.

În 1945, obţine diploma de pictor licenţiat, iar un an mai târziu licenţa în teologie, cu teza: „Chipul Mântuitorului în iconografie”. În perioada studenţiei, vieţuieşte în obştea tinerilor universitari de la Mănăstirea Antim. Treptat se ataşează de acest spaţiu monahal din mijlocul cetăţii, mai ales că Basarabia căzuse din nou sub ocupaţie sovietică.

La 15 noiembrie 1945 este hirotonit preot pe seama Mănăstirii Antim, ca o confirmare a închinovierii în acest aşezământ, mai ales că îndeplinea rolul de secretar şi casier al aşezământului. În aceeaşi perioadă, se coagulează grupul Asociaţiei „Rugul Aprins”, la care participă în calitate de conferenţiar pe teme legate de artă bisericească.

Deşi era mai tânăr, a făcut parte din nucleul grupului, alături de Sandu Tudor, Benedict Ghiuş şi Alexandru Mironescu. După destrămarea Grupului „Rugul Aprins” (1948-1950), părintele Sofian este numit profesor de pictură şi sculptură la Seminarul Monahal de Grad Superior de la Neamţ.

În 1952 îndeplineşte şi rolul de duhovnic al seminariştilor de la Neamţ. După tulburările de la Neamţ, provocate de autorităţile comuniste, şi desfiinţarea seminarului monahal, părintele Sofian revine în Bucureşti. Pentru o scurtă perioadă vieţuieşte la Antim, apoi este numit profesor-coordonator al atelierului de pictură de la Mănăstirea Plumbuita şi stareţ al acestui aşezământ.

Securitatea îi deschide un dosar de urmărire informativă, deoarece purta corespondenţă cu părintele Andrei Scrima, trimis cu bursă de studii în India de către Patriarhul Justinian. Informatorii dirijaţi în mediul părintelui Sofian îl prezintă apreciativ, ca un slujitor autentic, neimplicat în politică. De pildă, în decembrie 1957, o sursă a Securităţii relata:

„Îl cunosc din anul 1932, de la seminarul monahal din Mănăstirea Cernica. […] Ca elev întotdeauna a fost în fruntea clasei noastre. Era bine văzut de conducerea seminarului, cât şi de colegi, pentru că era un om liniştit, capabil, corect, cinstit şi avea oarecare ascendent asupra clasei prin ţinuta sa demnă. Aşa a fost tot timpul şi aşa a rămas şi după aceea. […] În această calitate [secretar la Mănăstirea Antim], a muncit fără preget, petrecând o serie de stareţi, care s-au perindat la conducerea mănăstirii.

Întotdeauna a fost admirat pentru dezinteresul cu care muncea pentru mănăstire. Sunt vreo trei ani de când, împreună cu ieromonahul Felix Dubneac, a fost numit la Mănăstirea Plumbuita. Atât la Mănăstirea Antim, cât şi la Plumbuita a dat o atenţie deosebită programului slujbelor bisericeşti, slujind şi predicând. Într-o vreme, la Mănăstirea Plumbuita, pe lângă posibilităţile locale, pentru a îmbunătăţi puţin slujbele bisericeşti, a mai chemat şi alţi părinţi care să ţină câte o predică.

Astfel, au fost chemaţi pr. Dumitru Stăniloae, arhim. Benedict Ghiuş şi arhid. Vartolomeu Anania. […] În ceea ce priveşte ocupaţia lui, predilectă este pictura. În fiecare vară, cât timpul îi permite, se află pe câte un şantier, unde e trimis de conducerea Bisericii”.

Foto credit: Ziarul Lumina

Sursa: https://basilica.ro/