Poate broboada să ne ajute la mântuire?

Totuşi în viața spirituală a unui creștin contează toate aspectele: atât comportamentul și exteriorul său, cât şi baza sa moral-spirutuală. Iar în zilele noastre cerinţele faţă de aspectul exterior nu doar nu şi-au pierdtut însemnătatea, dar şi au căpătat o semnificație nouă.

Oamenii care abea păşesc pragul bisericii, descoperă o lume complet necunoscută pentru ei, care există după reguli nu întotdeauna ușoare de înțeles. Printre primele reguli, cu care se întâlnesc, sunt şi cerințele pentru aspectul exterior. Reacția poate fi diferită. Unii pot rămâne, acceptând şi smerindu-se cu o veche tradiție de secole, care poate părea ciudată, dar demnă de respect. Alţii pot pleca, trântind ușa, jigniţi doar pentru faptul că cineva a încercat să le indice ce şi cum să facă. Sau pot să rămâie şi să respecte cerințele bisericii la alegerea sa și după gustul său estetic (eșarfe legendare peste pantaloni, care pretind a lua locul fustei sau o batistă de nas pe cap, reprezentând broboada).

Dar cu siguranţă se poate spune că orice tip de comportament nu ar fi ales, acesta în viitor, va afecta viața spirituală a acestui om. De unde, spuneţi-mi, va găsi el puterea și hotărârea (și cel mai important, dorința) de a abandona obiceiurile păcătoase, de a rupe legăturile cu viaţa veche, dacă o cerința atât de neînsemnată ca purtarea broboadei sau în cazul bărbaţilor dezgolorea capului le provoacă iritare?

Desigur, că nici fusta şi nici broboada nu este un scop în sine. Dacă o femeie întâmplător trece pe lângă biserică și a intrat ca să pună o lumânare sau să se roage, poate intra şi în pantaloni. Dar în zile noastre nu se mai consideră necesar de a respecta tradițiile creştine, chiar dacă se merge la Sfânta Liturghie sau pentru o altă slujbă. Şi dacă cu fustele e mai greu, atunci practic în fiecare biserică sunt broboade – doar ia-o. Cu toate acestea, cineva îşi acoperă capul, iar cineva nu consideră că este necesar.

Noi trăim într-o societate de consum, în care mulţi acceptă lumea din jur, ca un magazin grandios, unde-i sunt îndeplinite toate necisităţile. Iar Bisericii i se oferă locul secţiei, care răspunde pentru starea de comfort a sufletului. Şi pe Dumnezeu îl „primesc” doar într-atât, încât le îndeplineşte necisităţile proprii. Deaceea orice cerinţă a Bisericii îl jigneşte pe contemporanul nostru.

Mulţi astăzi auzind recomandările că mărturisirea, împărtăşirea şi alte Taine Bisericeşti necesită o pregătire, întreabă – „Dar mai simplu nu se poate ?”

Dar cum nu s-ar schimba ideologia acestei lumi, Biserica rămâne locul, unde omul îi slujeşte lui Dumnezeu şi nu invers. Creştinismul este imposibil fără jerfire. Dacă pentru un om părerea proprie este mult mai importantă, decât rânduiala bisericii, calea sa de îmbisericire va fi destul de anevoioasă.

Există părerea că altădată broboada femeii simboliza statutul său de femeie căsătorită, iar în ziua de azi şi-a piedut actualitatea ne mai simbolozând nimic şi deacea de ce ar mai trebui purtată chiar şi în biserică.

Totuşi nu aş crede că e o părere tocmai justă. Într-adevăr, femeile căsătorite acum nu se deosebesc esenţial prin portul său de cele necăsătorite, iar unele femei de o vârstă înaintată se îmbracă ca şi nepoatele lor. Astfel îmbrăcămintea nu prea ne poate vorbi despre statul social a celui din faţa ta. Dar de multe ori ne poate indica despre convingerile sale. Astfel o scutră de piele cu diverse aplicaţii din metal pe ea ne poate spune despre convingerile stăpânului său, la fel cum şi o broboadă şi o fustă decentă îmbrăcată de o creştină.

Și în acest context, cea ce le poartă şi prin chipul său mărturiseşte propria credinţă. Deși nu există nici o persecuție, de mai mult de douăzeci de ani, dorința de a trăi nu la fel ca toţi şi astăzi ridică adesea întrebări și iritare. Dar, pe de altă parte, chiar și un port frumos creştin le poate aminti celor din jur că oameni credincioşi locuiesc alături de ei, și nu doar la emesiunile tv și în ziare. La urma urmei, femeile musulmane nu se intimidează să poarte hainele sale tradiționale, mărturisind astfel convingerile religioase.

Una dintre virtuțile creștine principale este şi castitatea, ce cuprinde totodată şi purtarea conform sexului și vârstei. Acest lucru este deosebit de important într-o perioadă în care femeile se comportă ca bărbaţii, iar bărbaţii au devenit infantili şi inapţi de a lua decizii.

Îmbrăcămintea modestă a femeii o învaţă şi să se comporte şi să se simtă ca o femeie, nu ca eroina unui film, care la întrebarea „Ești bărbat sau femeie” – răspunde: „! Ce importă, tovarășe”. Această nivelare nimic, în afară de durere, însăşi femeii nu-i aduce.

Desigur, putem spune că vremurile s-au schimbat atât de mult, încât în orice haină ne putem simți și purta cu pioșenie, evlavie și respect. Dar nu în zădar scria avva Dorotei: „Starea sufletească a celui de pe tron, diferă de cea a celui ce merge călare şi a celui care stă jos, se deosebeşte starea celui ce poartă o haină frumoasă, de cel ce poartă una rea. ” Și nu cred că avva Dorotei îi avea în vedere pe toţi, şi doar pe noi nu.

sursă www.eparhia-saratov.ru

Traducere şi adaptare Lozan Natalia