Sărutul e de post?

Depinde: dacă săruţi lemn sau plastic, da, e de post. Dacă săruţi gura celuilalt, nu cred că e amară şi nici acră. De obicei, de cele mai multe ori, e de frupt, e de dulce. Pe mine chiar mă şochează.

Eu am sărutat destule fete până să mă căsătoresc, o sărut pe soţia mea, căsătorit fiind, şi pur şi simplu îmi dau seama că nu seamănă sărutul de dinainte de căsătorie cu sărutul de după căsătorie. Mi se pare la propriu că buzele soţiei sunt atât de dulci, încât mi se pare că până să mă căsătoresc n-am sărutat pe nimeni, niciodată. Deşi şi înainte, cât am trăit departe de biserică, sărutul mi se părea o chestie extraordinară. Nu ştiu dacă e o soluţie să le impună preoţii tinerilor: Nu vă sărutaţi, nu vă sărutaţi!, că ei oricum or să se sărute. Cred că rolul preoţilor este de a-i ajuta pe tineri să înţeleagă că sărutul e o treaptă spre a ajunge la unirea trupească. E un fel de poartă a păcatului.

Că unii reuşesc – foarte puţini – să se sărute şi să nu cadă în curvie, e problema lor! Dar cei mai mulţi, chiar dacă nu cad în păcat cu trupul, cad în păcat cu sufletul şi tot păcătuiesc. Şi dragostea lor s-a murdărit. Că o dragoste nu se murdăreşte neapărat doar abia când cei doi au ajuns în pat. Se murdăreşte şi dacă unul din cei doi e obsedat de sex. Chiar dacă nu reuşeşte să facă păcatul cu trupul, dar îl face cu gândul. Prima treaptă a păcatului este în gând, în minte. Cred că cei care vor avea puterea să se lupte pentru a avea o prietenie curată se vor bucura ani şi ani şi ani de ea.

Extras din Danion Vasile, Underground – Rebelii generaţiei NU, Editura Agnos, 2007