La Chișinău va avea loc un festival al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă
9:13, joi, 22 decembrie, 2022 |
Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova, organizează Festivalul național al tradițiilor și obiceiurilor de iarnă „Colindăm din sat în sat”, care va avea loc duminică, 25 decembrie, în Scuarul Palatului Național „Nicolae Sulac”, informează MOLPRES.
Potrivit organizatorilor, prima ediție a Festivalului „Colindăm din sat în sat” are scopul de a readuce în spațiul public chișinăuian atmosfera sărbătorii Crăciunului și Anului Nou prin datini specifice poporului nostru, ce întregesc sărbătoarea și unesc inimile oamenilor care aspiră către bine și bunăstare. Formațiile folclorice prezente la Festival reprezintă localitățile unde colindatul, uratul, alaiurile de mascați au o importanță majoră și unde s-au păstrat aceste obiceiuri străvechi – Drochia, satul Biești, raionul Orhei, satul Cruglic, raionul Criuleni, satul Țipala, raionul Ialoveni, orașele Cimișlia și Ceadâr-Lunga, satul Șolcani, raionul Soroca, orașul Strășeni, municipiul Chișinău.
11 formații folclorice din țară vor interpreta colinde pe scena Festivalului, reactualizând acest vechi obicei. Textele și melodiile vechi ale colindelor ne aduc aminte de Nașterea Sfântă a Pruncului Iisus Hristos, călătoria și închinarea magilor călăuziți de stea, ne amintesc de modul tradițional de viață și ocupațiile casnice de odinioară, de atmosfera în casa gazdelor cu fete și feciori frumoși.
Colindatul este un obicei calendaristic practicat din cele mai vechi timpuri în mai multe localități ale Republicii Moldova, fie în ajun de Crăciun, fie în ziua Crăciunului. Cei mai importanți colindători erau băieții și bărbații tineri, flăcăii. Cu timpul, din cauza interdicțiilor din perioada sovietică, au început a colinda mai mult fetele și cetele mixte, aceștia din urmă salvând obiceiul de la dispariție.
Colindele sunt creații originale ale poporului nostru, asemeni cărților vechi și monumentelor istorice. Conform tradiției, în semn de respect, ceata de colindători trebuia să colinde tot satul. Colindatul asigură comunicarea între generații și unește oamenii într-un gând către bine. Obiceiul umblatului cu Uratul, Malanca, Ursul, Capra, Cerbul etc. asigură buna trecere dintr-un an în alt an, cu urări de sănătate și bun augur. Obiceiul Uratul constă dintr-o reactualizare verbală a aratului, semănatului, prezentate în fața casei felicitate cu prilejul sosirii Anului Nou.
Datinile și obiceiurile de Anul Nou, în Republica Moldova, sunt practicate pe ambele stiluri calendaristice. Se consideră că alaiurile spectaculoase care calcă pragul gospodăriei, aduc belșug și prevestesc norocul acesteia.