Ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, la Mănăstirea Ciuflea
15:30, miercuri, 18 ianuarie, 2023 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

Miercuri, 18 ianuarie 2023, în ajunul Botezului Domnului, la Sfânta Mănăstire Ciuflea a fost săvârşită sfânta liturghie și sfințirea mare a apei de către preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae (Roşca), duhovnicul-administrator al mănăstirii, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi.
După Sfânta Liturghie, în prezenţa a numeroşi credincioşi a fost oficiată slujba sfinţirii mari a apei.
În cuvântul rostit la final, părintele duhovnic Nicolae a subliniat că arătarea Preasfintei Treimi după ce s-au deschis cerurile este marea taină a Botezului Domnului. Această sărbătoare este pentru noi izvor de bucurie pentru că ne aduce aminte de botezul nostru. Este reînnoirea botezului nostru, nu prin repetarea botezului, ci prin împrospătarea lui atunci când gustăm din apa sfinţită şi ne stropim casele.
Părintele Arhimandrit Nicolae a informat pe enoriașii prezenți precum că Sfânta Liturghie praznicală din data de 19 ianuarie se va oficia cu începere:
– la orele 16:00 – Slujba Pavecerniței;
– iar joi de la ora 08:30 – Ceasurile III și VI, sfânta și dumnezeeasca liturghie după care va avea loc sfințirea aghezmei mari în incinta mănăstirii.
Totodată, la ora 12:30, prin iniţiativa unui grup de sportivi creştini, în ziua Bobotezei (19 ianuarie) lacul din parcul Valea Trandafirilor (vis-a-vis de Capitoles Park) devine pentru o zi, Iordanul Chişinăului. Cu această ocazie, sunt invitați toți doritorii de a se scufunda în apa binecuvântată.
Sursa: https://ciuflea.md/





















Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, duminică, 21 decembrie, la ora 08:30, la poarta Mănăstirii „Sfântul...
Duminică, 23 noiembrie 2025, la Catedrala Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, Preasfințitul Episcop vicar Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Taina Sfântului...
La Sfânta Mănăstire Ciuflea din Chișinău a avut loc un eveniment deosebit: un tânăr originar de pe continentul african, dornic...
Sâmbătă, 9 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Și Tămăduitor Pantelimon. Cu acest prilej, începând cu ora 06:00...
Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pe...
Biserica Ortodoxă se află astăzi, în Duminica a V-a din Postul Mare, Duminică închinată Sfintei Maria Egipteanca. Cu acest prilej,...
O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice