Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
10:40, sâmbătă, 14 decembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: ajutor, copil, maica domnului, necazuri, rugaciunea, rugaciuni catre Maica Domnului, suferinţă

O, Maica lui Dumnezeu, sufăr! Cât sufăr de mult! Durerea mea tu o ştii; ea a devenit hrana zilelor şi nopţilor mele; ea chinuieşte toată fiinţa mea şi nici somnul nu se mai lipeşte de ochii mei, iar starea de slăbiciune în care mă găsesc, îmi ia puterea de a lupta contra desnădejdei care-mi tulbură duhul şi-mi întristează sufletul.
Dar, cui să cer ajutor? Unde să mă duc să-mi găsesc liniştea, dacă nu la tine, o Maica lui Dumnezeu! În acest azil totdeauna deschis necăjiţilor, în acest adânc plin de blândeţe şi de mângâiere. Numai în braţele tale de Mamă cerească, îndrăznesc să-mi sprijin fruntea mea obosită şi plină de durere, şi numai la sânul Tău găsesc odihna care m-a părăsit.
O, bună Stăpână, mângâie-mă precum o mamă îşi mângâie copilaşii; şterge cu dulcea Ta mână, lacrimile ce-mi izvorăsc din durere. Înţeleg că eu nu pot refuza să beau paharul durerii ce mi se întinde, când tu însăţi ai golit acest pahar pe drumul Golgotei, privind chinurile şi răstignirea Fiului Tău.
Ţie, deci, cu toate suferinţele ce mă zdrobesc, îţi strig: da, Maică, şi eu voi suferi fără să deznădăjduiesc, fiindcă şi Tu ai suferit la picioarele crucii Fiului Tău. Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Tu, Maica lui Dumnezeu, ca o mamă bună, adună lacrimile şi rugăciunile robilor tăi, şi le du în braţe la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, şi-l roagă ca să potolească pornirile cele rele de deasupra noastră; de tot necazul şi de toate durerile să ne scape pe noi; că noi credincioşii creştini numai pe Tine te avem putere tare şi nemişcată, şi al tău folos şi ajutor l-am dobândit în toate zilele, din copilăria noastră şi până astăzi.
Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că Tu mântuieşti pe robii tăi din toate nevoile.
Ajută-ne, Te rugăm, să trecem cu pas lesne puntea cea îngustă de pe înfuriatul val al tuturor durerilor, nevoilor şi necazurilor care se luptă cu noi; căci dacă n-ai fi fost Tu, Maica lui Dumnezeu, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea necazuri, şi cine ne-ar fi păzit până astăzi să fim liberi?
Fie-ţi milă de noi şi ajută-ne la dorinţele cele de folos, pentru slava Fiului Tău împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule,...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel...
Rugăciunile începătoare, apoi: Condacul 1 Celei alese dintre toate neamurile, Apărătoarei neamului creştinesc, cântare de mulţumire aducem ţie, Născătoare de...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău