Fiica

Când a sosit în sfârşit ziua eliberării, l-au întâlnit toţi prietenii. Şi soţia. Într-un moment favorabil a întrebat-o: „Ei, cum voi?”. Ea doar a clătinat din cap: „Nu, a fost doar o întârziere”. Bărbatul a rămas profund dezămăgit, dar bucuria de la elibirare l-a făcut să uite foarte repede dorinţa neîndeplinită.

Au trecut câţiva ani. Într-o zi se ridica pe treptele blocului către etajul cinci, unde locuia într-un apartament micuţ de tot cu soţia sa. Se ridica mai neobservând nimic, copleşit de propriile gânduri. Şi brusc pe la etajul patru a simţit cum cineva îl ţine de degetul mic. Priveşte şi vede o fetiţă drăguţă într-o rochie de un alb pătrunzător. E un copilaş mic. Ridică treptele gâfâind. Ca toţi copiii, pune un picior pe treaptă şi apoi îl ridică din urmă pe celălalt. Surprins de tot, bărbatul o întreabă: „Cine eşti?”. Fetiţa îi răspunde „Tăticule, eu sunt, fiica ta!”

El abia de mai putea respira de la sentimentele ce l-au cuprins, de la prezenţa fetei, aici…alături, de la mâna caldă a ei. S-a aplecat către ea şi a întrebat încetişor: „Cum te numeşti?”. Ea a dat din cap şi a spus  „Nicicum”. Aşa au urcat la etajul cinci. Ea s-a oprit la uşă.

El îi spune: „Haide, să intrăm!” Iar ea a scuturat din cap şi i-a răspuns.  „Nu pot mege la tine, nu aveţi suficient loc nici pentru voi.” Şi încet a pornit în jos. El a vrut să alerge după ea.  Dar… de parcă l-au lăsat toate puterile.

El s-a aşezat pe scări, o priveşte, dar nu se poate mişca. A stat aşa mult timp, până când Lena a ieşit din apartament.  El de parcă nu-şi observă soţia.  „Alexandru, ce faci?”, îl întreabă îngrijorată ea. Iar el îi răspunde: „Lena, înainte ca eu să fiu eliberat, tu ai făcut un avort, da?” După o pauză, ea îi răspunde : „Îmi pare rău, că nu ţi-am spus. Nu eram încrezută că vom face faţă şi am cedat.  Ce să facem şi cu copilul? Noi nu avem suficient loc nici pentru noi  … „

 sursa www.pravmir.ru

Traducere şi adaptare Natalia Lozan