Când îl vezi pe Hristos viu şi adevărat, atunci şi credinţa devine vie, de nezdruncinat…

Părintele Arsenie Boca spunea că Domnul Iisus Hristos vine în viaţa noastră din vreme în vreme, ca persoană, ca să nu se uite adevărul absolut al existenţei sale reale. Şi el L-a întîlnit de câteva ori, iar asta l-a şi schimbat, ca om. A fost trimis în Basarabia la Chişinău, ca să înveţe metaloplastia, să facă icoane din acelea acoperite cu metal. Atunci a avut loc şi cedarea Basarabiei către Rusia(1940). Ruşii au lăsat o singură zi în care cine voia putea să plece.

Părintele a ajuns la ultimul tren. Oamenii se împingeau disperaţi ca să ajungă în tren, renunţau şi la bagaje numai să nu rămână la ruşi. Şi el avea un mic bagaj şi o franzelă care să-i ţină de foame până ajungea la mânăstire. Se uita cu milă la oameni, când a văzut aproape de el pe cineva îmbrăcat sărăcăcios care se uita şi el cu atâta milă la acei oameni cum nu mai văzuse în viaţa lui aşa ceva. Atâta durere exprimau ochii lui încât primul gest al părintelui a fost să se aplece să ia franzela şi să i-o dea lui. Dar, în acele fracţiuni de secundă cât s-a aplecat să ia franzela, acel om a dispărut pur şi simplu. Când a întins mâna acela nu mai era! Atunci a avut un fior, un înţeles adânc: era Hristos! Era chipul de care vorbea Isaia, chipul durerilor, mielul care ia păcatele noastre.

A spus părintele Arsenie că atunci a înţeles multe lucruri, ceea ce într-o viaţă întreagă, chiar duhovnicească, n-ar fi putut înţelege. Când îl vezi pe Hristos viu şi adevărat, atunci şi credinţa devine vie, de nezdruncinat. Nu te clatini la orice vorbă a unora, nu te sminteşti la orice faptă, ci rămâi cu Hristos şi în Hristos.

 (Pr. Ciprian Negrean)

Ne-a spus o dată cum a văzut pe Domnul Hristos în Gară la Ploieşti. Plângea Părintele când îşi amintea şi plângea şi lumea din sală. Spunea că l-a văzut pe Domnul Hristos plin de bube, amărât şi fără căciulă. S-a uitat la el şi s-a gândit să-i dea căciula lui de călugăr: ”M-am întors să i-o dau dar nu l-am mai văzut”.

 Ne spunea cât de amărât a ajuns Domnul Hristos din cauza păcatelor nostre (atunci era şi comunismul în floare) şi ne sfătuia: ” Faceţi milostenie, daţi la săraci, daţi la neputincioşi, la orbi, la şchiopi. Cercetaţi bolnavii, daţi-le de mâncare, daţi-le apă… Dacă voi nu faceţi bine, cum de aşteptaţi binele!? ”. (Paraschiva Anghel, Dejani)

Din  Mărturii din Țara Făgărașului despre Pr. Arsenie Boca, Editura Agaton, Făgăraş, 2004