Osana, Celui dintru înălțime… Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim la Mănăstirea Curchi
15:00, duminică, 9 aprilie, 2023 |
„Însemnându-se nouă mai înainte cinstită învierea Ta, ai sculat, Bunule, din mormânt, cu porunca Ta pe prietenul Tău Lazăr, fiind mort fără suflare de patru zile și mirosind greu. Pentru aceasta și pe mânz încălecând, spre închipuire Te-ai purtat ca într-o căruță, pe păgâni arătând, Mântuitorule. Pentru aceea și laudă Ție Israelul cel iubit, din gurile celor ce sug și ale pruncilor celor fără de răutate, care Te-au văzut pe Tine, Hristoase, intrând în Sfânta Cetate, mai înainte de Paști cu șase zile”
În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.
În această duminică ne pregătim să mergem alături de Hristos prin mântuitoarele Sale Sfinte Pătimiri, spre bucuria Învierii. Floriile ne aduc bucuria primirii lui Hristos în Ierusalimul inimii noastre, de unde întreg trupul și sufletul nostru se umplu de lumina Învierii.
Hristos alege să intre în Ierusalim călare pe un asin. Ştie că este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, dar nu caută faimă, nu se amăgeşte pe Sine, nu are nevoie de laude, de linguşiri, de cinstiri, primeşte cu respect manifestările poporului, pentru împlinirea profeţiilor din Vechiul Testament, rămânând nespus de blând, cuvios şi smerit.
El înaintează trist printre oamenii veseli, știind că, peste puțin timp, cei care acum Îl primeau cu „Osana” în curtea lui Pilat vor striga: „Ia-L, răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” (Luca 23, 21). Toată drama din săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri era prezentă în privirea Lui: știe că unul dintre ucenici Îl va vinde, că altul se va lepăda de Dânsul, că restul, afară de tânărul ucenic Ioan, Îl vor părăsi. Înaintea ochilor Săi dumnezeiești se desfășura cele viitoare: procesul, batjocorirea, condamnarea la moarte, bătăile, cununa de spini şi, în cele din urmă, moartea amară pe Cruce. Conștient de cele ce vor urma, înaintează spre mântuitoarea Sa suferință, ca să dea sens bucuriei celei adevărate prin Învierea Sa.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan, a ținut un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre semnificația acestui praznic împărătesc. „Sărbătoarea de astăzi este una a bucuriei, dar și a tristeței. Ea ne oferă posibilitatea să înțelegem dragostea și jertfa prin care am fost răscumpărați de Dumnezeu. Să rămânem mereu alături de El, căci atunci când suntem cu Hristos nici una din încercări nu ne poate clătina și abate de la calea noastră. Să participăm în această săptămână la slujbele Bisericii, să trăim dimpreună cu Mântuitorul Hristos trădarea, vinderea, judecarea și Răstignirea. Pătimirea împreună cu El ne va transforma sufletește, ne va pregăti pentru reala și unica întâmpinare a intrării Domnului în sufletele noastre,” a menționat Ierarhul Orheiului.
Intrarea Domnului Hristos în Ierusalimul pământesc a fost triumfală. Fiul lui Dumnezeu a fost întâmpinat ca un rege, însă oamenii nu au înțeles că El nu a venit pe pământ pentru a cuceri cetăți, ci suflete. După două milenii noi avem șansa de a cunoaște acest adevăr și a ne pregăti sufletele pentru ca Hristos să poată rămâne în ele, fără a mai fi alungat… Dacă îl vom întâmpina și primi pe Hristos, aici pe pământ, vom avea marea cineste să întâmpin El în Ierusalimul ceresc. O întâmpinare care să ne fie una nu doar triumfală, ci triumfătoare!
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși au primit Sfânta și Dumnezeiasca Taină a Euharistiei.
Sursa: https://manastireacurchi.md/