Marşul pentru Familie organizat la Orhei - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Marşul pentru Familie organizat la Orhei

20:59, duminică, 14 mai, 2023 |

Duminică, 14 mai 2023, Orheiul a fost, preţ de câteva ore bune, capitala valorilor tradiţionale ale familiei. Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, Vicariatul Orhei în parteneriat cu autoritățile Raionale și Municipale au organizat Marșul pentru Familie, aflat la a doua ediție. Așa cum orice lucru bineplăcut Domnului se începe cu o rugăciune, evenimentul a debutat cu un moleben pentru bunăstarea Familiilor săvârșit de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan la Catedrala Episcopală „Sf. Mare Mucenic Dumitru” din municipiul Orhei.

În continuare cei prezenți s-au îndreptat în procesiune către Monumentul Domnitorului Vasile Lupu amplasat în centrul mun. Orhei. La eveniment au participat Președintele Raionului Orhei, d-ul Dinu Țurcanu, viceprimarul municipiului Orhei, d-na Cristina Cojocaru, preoți ai Vicariatului Orhei, numeroși credincioși.

După depunerea de flori la monumentul Domnitorului Vasile Lupu, Preasfințitului Siluan a adresat un mesaj către cei prezenți în care Ierarhul a menționat: „În această perioadă deosebită, în care ne bucurăm de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, am decis să ne adunăm împreună la acest Marș pentru a ne sprijini valorile creștine și familia, cea care pentru noi este biserica de acasă sau biserica cea mică. Sărbătorind Ziua Familiei, ne dorim ca familia creștină să fie ocrotită și binecuvântată de Dumnezeu. Nu am fost și nu suntem împotriva nimănui, ci doar ne dorim să păstrăm familia drept acel mediu care cultivă valorile, valori pentru o lume mai bună, o lume cu pace, o lume în care Dumnezeu e la El acasă. Doar păstrând aceste daruri în familiile și sufletele noastre, vom dăinui un popor dreptmăritor, un popor care trăiește doar alături de Bunul Dumnezeu.”

În continuare, Președintele Raionului Orhei, d-ul Dinu Țurcanu i-a mulțumit PS Siluan, Vicaritului Orhei și tuturor celor care au contribuit și sprijinit inițiativa de a desfășura a doua ediție a Marșului pentru Familie. Cuvintelor întru sprijinul și păstrarea valorilor familiei s-a alăturat și viceprimarul municipiului Orhei, d-na Cristina Cojocaru.

În zilele noastre, familia tradiţională este supusă unor provocări radicale. Noi toți suntem mereu, din nou chemați să susținem și, mai ales, să trăim chipul omului care ne este dat prin credința noastră ortodoxă. Viziunea cu privire la familie ca fiind „biserica de acasă“, celula primară a Bisericii în integralitatea ei, ne călăuzeşte permanent spre viitor. Pentru noi, familia are drept temei iubirea Sfintei Treimi și icoană văzută Familia Sfântă, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut „cu înțelepciunea și cu vârsta și cu harul la Dumnezeu și la oameni” (Lc. 2, 52). Rolul său este acela de a susține și afirma valorile familiei și a întări poziția acesteia în societate. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii.

La final cei prezenți s-au bucurat de un concert festiv cu participarea maestrului Ion Razza.

Sursa: www.manastireacurchi.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com