Adevărata ştiinţă duce la credinţă
21:33, sâmbătă, 15 iulie, 2023 |

Dragi prieteni,
Vreau să-mi exprim recunoștința pentru felicitările emoționante, sincere, atât de semnificative și frumoase, cu ocazia zilei mele de naștere!
Urările voastre mi-au ridicat dispoziția și mă inspiră cu obiective noi.
Cel mai bun cadou este atenția, exprimată prin cuvintele sincere ale oamenilor dragi, pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor.
Aduc mulțumiri prietenilor din Academia de Științe a Moldovei.
Cer în continuare binecuvântare Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Întotdeauna am avut crezul, că anume adevărata ştiinţă duce la credinţă.
Or, poporul nostru, pentru a dăinui, are mare nevoie de aceste două aripi vitale: știința și credința în Creatorul Dumnezeu.
Îmi asum responsabilitatea, ca și de acum încolo să-mi orientez toate capacitățile pentru propășirea societății noastre, din care facem cu toții parte, dragi prieteni!
Cu profundă recunoștință
Academician Valeriu Pasat

Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău