Sfinții închisorilor ajută în nașterea de prunci. „A rămas însărcinată prin minune dumnezeiască”
14:03, luni, 18 septembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: minuni, sfintii inchisorilor

Trei picături după anaforă şi după aghiasmă
Soția unui părinte nu putea rămâne însărcinată de patru ani de zile. Şi le-am dat ulei din candela sfinţilor, spunându-le să ia câte trei picături după anaforă şi după aghiasmă. Au şi făcut şi aceasta a rămas însărcinată.
Tot acestei femei i-a crescut la un moment dat la piept un chist exterior cam de vreo 4 mm şi mi-a spus că s-a dat cu untdelemn de la sfinţi dimineaţa şi până seara nu mai avea nimic.
A rămas însărcinată prin minune dumnezeiască
O familie din Piteşti, soţ şi soţie, tineri, erau foarte întristaţi ca nu puteau avea un copil şi se gândeau să abordeze o viaţă de familie mai austeră, mai despărţită unul de celălalt. Eu le-am vorbit despre Sfinţi şi despre uleiul din candela Sfinţilor şi le-am dat să ia împreună acel untdelemn. Soţia avea un virus în organism care, dacă ea ar fi rămas însărcinată, ar fi provocat multe complicaţii fătului, acest lucru contribuind şi el foarte mult la stările lor de deznădejde. Dar, prin minune dumnezeiască, ea a rămas însărcinată şi, după ultima analiza medicală, a constat că acesta dispăruse din organism.
Infecția urinară
O fiică duhovnicească din Aiud, având mari probleme cu sarcina din cauza unei infecţii urinare de care nu a scăpat cu niciun medicament, s-a închinat la Sfintele Moaşte, a luat din untdelemnul Sfinţilor şi înainte de naştere cu vreo patru luni de zile, după ce a repetat analizele, medicii i-au spus că nu mai are deloc acea infecţie urinară.
(Mărturii relatate de Părintele Gavriil Vărvăruc, starețul mănăstirii „Sf. Cruce” din Aiud)
Sursa: https://www.atitudini.com/


Din Patericul nescris al Sfântului Munte Cu câteva decenii mai în urmă, la Chilia Sfântului Spiridon, care se află puțin...
Pizmuind răul demon dreapta bogată în daruri și alegerea cea bună a sfântului, îi strecoară prietenului lui de care a...
Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el...
Minunate vindecări de cancer ale Sfintei Fericitei Agafia de la Cușelăuca. Sursa: Ecouri patristice...
În anul 1956, în orășelul Kuibișev (astăzi Samara) din Rusia, a avut loc o minune săvârșită printr-o icoană a Sfântului...
„Îmi amintesc de Silvia. O mamă tânără încă, cu cinci copii. Avea lupus. Era la Christiana și evoluția bolii era...
Ca mulțumire pentru așa minune, Ștefan cel Mare le-a poruncit tuturor din țară să postească, cum va face și el,...

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova