ÎPS Mitropolit Vladimir a întreprins o vizită arhipăstorească în eparhia de Ungheni și Nisporeni
14:22, marți, 19 septembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir

După serviciul divin prilejuit de aniversarea a 10 ani de la prima Sfântă Liturghie în biserica „Întâmpinarea Domnului” din mun. Ungheni, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir însoțit de către ÎPS arhiepiscop Petru, PS episcop Ioan, PS episcop Siluan, preoții secretari, preoții arhimandriți și maica stareță, a vizitat Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe”, biserica „Acoperământul Maicii Domnului” și viitoarea catedrală episcopală „Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț” ce se află în construcție.
Întâistătătorul a fost familiarizat cu lucrările și parcursul duhovnicesc a fiecărui edificiu în parte pe parcursul mai multor ani dar și cu următoarele lucrări de înfrumusețare a sfintelor locașe din municipiu.
Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” ce aparține administrativ de Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe”, a fost ctitorită de către familia Vladimir și Virginia Hasnaș, la îndemnul maicii starețe egumena Elizaveta și a părintelui arhimandrit Pantelimon.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a apreciat truda ce se depune zilnic la sfintele locașe și în deosebi grija părintească și munca zilnică ce o înfăptuiește Înaltpreasfințitul Petru la zidirea acestei minunate perle a ortodoxiei moldave, catedrala episcopală în cinstea „Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț”.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

















Absolvenții Academiei de Teologie Ortodoxă și a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Gavriil” din mun. Chișinău au depus luni, 13...
„Cei ce sunteți între Apostoli mai întâi, pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă, pace lumii să dăruiască...
În ziua prăznuirii Nașterii Sfântului Proroc, Înaintemergător și Botezător al Domnului, Ioan, marți, 7 iulie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii...
La Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, astăzi, 5 iulie, în Duminica a V-a după Cincizecime (a Vindecării celor doi...
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! În dimineața zilei de vineri, 3 iulie,...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit miercuri, 1 iulie, la Palatul Mitropolitan, vizita unui grup de copii participanți la tabăra de...
În Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat...
