Pătimirea Sfântului Marelui Mucenic Nichita Gotul

Sfântul Mare Mucenic Nichita era de origine gotă, goții fiind trib de origine germană, despe care istoricii greci spuneau că locuiesc „dincolo de Dunăre”).

S-a născut şi a trăit pe malurile Dunării şi a suferit pentru Hristos în anul 372. Credinţa creştină era pe atunci deja larg răspândită prin tot ţinutul goţilor. Sfântul Nichita credea în Hristos şi a acceptat Botezul din partea episcopului got Teofil, care a participat la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325). Goţii păgâni începură să se opună răspândirii creştinismului, ceea ce a avut drept consecinţă o dezbinare dezastruoasă pentru ambele părţi.

După victoria lui Fritigern, aflat în fruntea unei armate creştine şi învingător împotriva păgânului Atanaric, credinţa creştină a început să se răspândească tot mai mult printre goţi. Episcopul arian Ulfila, care a urmat după episcopul Teofil, a creat un alfabet got şi a tradus în limba gotă multe cărţi preoţeşti. Sfântul Nichita a avut el însuși o lucrare puternică printre ucenicii săi goţi privind răspândirea creştinismului. Prin propriul exemplu şi prin cuvinte pline de duh el a adus pe mulţi păgâni la credinţa creştină. Totuşi, după înfrângerea sa, Atanaric a făurit din nou planuri să îşi adune forţele, să se întoarcă în patria sa şi să-şi recâştige vechea putere. Întrucât a rămas păgân, el a continuat să îi urască pe creştini şi să îi persecute.

Sfântul Nichita a fost torturat în fel și chip, îndurând multe atrocități din partea regelui got păgân şi a murit după ce a fost aruncat în foc. Trupul său a rămas nevătămat de flăcări şi a fost iluminat cu o minunata strălucire. Noaptea, un prieten al mucenicului, un creştin pe care îl chema Marian, a recuperat trupul Sfântului Nichita şi l-a îngropat în Cilicia. După aceea a fost transferat la Constantinopol. O parte din moaştele Marelui Mucenic Nichita au fost mai târziu mutate la mănăstirea Vysokie Decani în Serbia. Sfântul Nichita a primit de la Hristos o nepieritoare coroană de preamărire în anul 372.

Pomenirea lui se săvârșește în fiecare an în ziua de 15 septembrie.

Troparul, glasul 1: Purtătorule de chinuri, biruind mai întâi năvălirile barbarilor cu puterea Crucii cea nebiruită, pe urmă ai surpat mândria demonilor, împotrivindu-te cu vitejia ta, Înţelepte; şi biruind-o, Nichita, ai luat daruri vrednice de biruinţă. Slavă lui Hristos, Cel ce te-a întărit; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce a mărit pururea cinstită pomenirea ta.

Condacul, glasul al 2-lea (Podobie: ”Căutând cele de sus…”): Tăind tăria înşelăciunii cu împotrivirea ta, şi luând cununa biruinţei prin nevoinţa ta, te veseleşti împreună cu îngerii, mărite Nichita, cel cu nume de biruinţă, împreună cu dânşii neîncetat rugându-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi toţi.

Icosul: Dându-mi cunoştinţa sufletului meu, curăţeşte-mi mintea şi mă arată lucrător poruncilor Tale, Mântuitorule, ca să pot birui pornirile cele multe ale patimilor mele, şi să câştig darul cel de biruinţă al nestricăciunii, prin rugăciunile viteazului tău purtător de chinuri Nichita, Iubitorule de oameni. Căci el ne-a chemat pe noi la pomenirea sa, rugându-se neîncetat pentru noi toţi.