Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni, săvârșită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, de Acoperemântul Maicii Domnului
16:00, sâmbătă, 14 octombrie, 2023 |

Sîmbătă, 14 octombrie 2023, când este sărbătorit Acoperemântul Maicii Domnului, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfântă Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.
În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale, de credincioșii prezenți, dar și de oaspeții din Chișinău.
După citirea pericopei evanghelice cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, preotul Silvestru DARI, a ținut un cuvânt de învățătură, relatând secvențe din istoria sărbători.
După cântarea rugăciunii „Tatăl nostru…”, credincioșii care s-au pregătit pentru Sfânta Împărtășanie, au primit Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Mântuitorului
La final, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți credincioși cu Sfânta sărbătoare, îndemnându-i pe credincioși să o cinstească cuviincios pe Maica Domnului.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale și corul de copii al Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana ROTARI .
Sursa: https://episcopia-ungheni.md























Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău