Părintele Sofian Boghiu: Cei care vor rămâne creștini până la capăt vor fi puțini
8:32, miercuri, 25 octombrie, 2023 | Cuvinte-cheie: sofian boghiu, vremurile de pe urma

– Sunt şi alte semne care să arate că vremurile de astăzi ar putea fi cele de pe urmă?
Nu mai este nevoie de alte semne din moment ce există în zilele noastre acest marș către rău. De aceea, cred că au dreptate cei care au scris cărțile despre care ați întrebat.
– Cu alte ocazii, la aceleași întrebări ați dat niște răspunsuri mai rezervate…
Între timp s-au schimbat mai multe lucruri.
Eu cred că, cu cât vom înainta spre sfârșitul lumii, cu atât Dumnezeu va interveni mai mult în partea aceasta, unde vor rămâne puțini cu El. La început or să fie mulți habotnici și mulți tineri care se vor apropia de El, dar până la urmă vor rămâne foarte puțini de partea Domnului Hristos.
Cei care vor rămâne creștini până la capăt vor fi puțini, dar vor fi mai hotărâți și mai statornici în credință. Va fi multă dispută, multă îndoială, multă nesiguranță și lepădare de Dumnezeu. Mulți vor da toate pentru una, adică vor renunța la averi, la mașini pentru a-și păstra credința. Ei nu vor mai avea decât atât cât le va trebui ca să supraviețuiască, ca să nu moară de foame; iar alții vor trăi în huzur. Creștinii vor fi scormoniți, iscodiți, ca să se știe totul despre ei. O să fie multă intimidare și multă frică, dar în rândurile celor care-L vor mărturisi pe Hristos până la sfârșit va fi și optimism și mult curaj.
Părintele Sofian Boghiu

„Smerenia înseamnă viață” este ultima conferință susținută de Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, înainte de plecarea sa din...
„Nașterea ta, de Dumnezeu Născatoare, bucurie a răsărit la toată lumea”. Asa incepe troparul sarbatorii de astazi, in seara aceasta...
Mai întâi suntem datori a ne aminti pururea de Domnul Dumnezeu, ca să ne bucurăm de nădejdea în El, urmând...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condacul 1 Veniți, toți credincioșii, să lăudăm pe luminatul de Dumnezeu duhovnic al...
La 14 septembrie 2026 se împlinesc 24 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de...
A rămâne fără duhovnicul tău înseamnă a se opri timpul în loc. Mult timp nu îndrăzneşti, aproape, niciun fel de...
În duminica numită Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) sau Duminica Cincizecimii, prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de...
