Hristos în mijlocul nostru

Lecţii de suflet
An de an, de Bobotează, Domnul ni se arată. Şi se aude glas din cer: „Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit”.
Dar îl vedem noi oare în toată strălucirea Sa?
Vedem noi oare Calea, Adevărul şi Viaţa?
Ce ne încurcă să ne apropiem de Dumnezeu sau cel puţin să-L vedem?
În primul rând, faptul că nu-L cunoaştem. Sistemul sovietic diabolic, instaurat pe sângele şi oasele conaţionalilor noştri, a luptat din răsputeri cu Dumnezeu. Dar fără de succes. Dacă nu în biserici, atunci în sufletul fiecăruia primăvara răsuna triumfător imnul Învierii: „Hristos a Înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Apoi faptul că îl cunoaştem superficial. Dumnezeu nu este bătrânul cu plete albe dintre nori, ci Sfânta Treime – Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Sfântul Duh – şi se află între noi. Este în tot şi în toate. Este dragoste. A-ţi iubi aproapele înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu.
În sfârşit, chiar şi având cunoştinţe despre Dumnezeu, nu-L putem vedea din cauza afluxului de informaţie, mândriei, spiritului de concurenţă, ispitelor lumii, care nu sunt altceva decât capcane aranjate iscusit de cel rău, adică de vânătorul de suflete.
An de an Domnul ni se arată. Oare când ne vom învrednici să-L vedem?
Leo BORDEIANU
Sursa: www.scara.md

Trimite un gospodar argatul la oi fără merinde ? Trimite un tată la câmp pe fiul său fără plug și...
În duminica numită Duminica Rusaliilor (Duminica Mare) sau Duminica Cincizecimii, prăznuim minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și, de...
O tânără sotie a rămas însărcinată la scurtă vreme după ce s-a măritat. Deoarece sotul ei citise că nu e...
„Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu cele ale slăbiciunii mele!” (II Corinteni 11, 30) Iov este un...
Să spunem rugăciunea cu frică și cu cutremur, ca și cum am șopti-o în urechea lui Dumnezeu. În special acum...
De cauți un indicator care să arate cât de necreștin ești, uită-te la modul în care îți crești copiii. La...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist CONDACUL 1 Pe părtașul virtuții și casnicul ințelepciuni lui Dumnezeu, pe cel...
