/VIDEO/ O biserică de pe malul Nistrului riscă să ajungă o ruină a timpului
14:09, luni, 13 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: jora de mijloc
O biserică veche de pe malul Nistrului, din comuna Jora de Mijloc este lăsată de izbeliște, stând la îndemâna vremii și a nepăsării. Unii săteni spun că lăcașul ar putea fi transformat într-o bijuterie arhitecturală, ar putea deveni o atracție turistică, dar continuă să fie o ruină. Reprezentanții Mitropoliei Moldovei spun că restaurarea necesită costurile uriaşe, iar biserica nu ar dispune de bani.
La o margine de sat, pe malul Nistrului, printre buruieni, lăstari și copaci dăm de o clădire abandonată. Pe unul dintre pereții exteriori, măcinați de timp, atârnă o icoană.
„Acum câteva decenii în acest lăcaș răsunau rugăciuni. Astăzi, clădirea este lăsată de izbeliște și la îndemâna vremii.”
De cum am pășit în interior, icoanele, aranjate pe o scândură la podea, sunt mărturie că oamenii au înălțat de aici, cândva rugăciuni.
Și pe pereții de pe care cade tencuiala, printre pânzele de păianjen, regăsim același tablou. Mai multe icoane și o candelă. Iar în altarul de cândva cresc acum buruieni.
Ieșim în curtea bisericii. Printre vegetația uscată găsim câteva morminte ale preoților care ar fi slujit pe timpuri aici.
Am bătut pe la porțile celor care locuiesc nu departe de biserică, în speranța să aflăm mai multe despre istoria acestui lăcaș.
„Din păcate pe străzi nu întâlnim niciun om.”
Totuși, după ceva timp, petrecut pe străzile din sat am întâlnit o femeie, care a depănat câteva amintiri.
„Eram copil era biserica, nu se făceau slujbe. Erau veșmintele preotului. Era scările care urcau în clopotniță. Păăt ca sunt ruine.”
Femeia speră că biserica nu va rămâne o ruină.
„Ar fi bine să se restaureze. Acolo și locule frumos. E malul Nistrului.”
Am mers și la primăria comunei Jora de Mijloc. Secretara, după ce a răsfoit câteva acte, ne-a spus că biserica este atestată în 1820 drept o construcție din lut și piatră. Iar în 1902 ar fi fost înălțat lăcașul care acum este lăsat de izbeliște. Reprezentanții Mitropoliei Moldovei au alte date și se plâng că nu au resurse financiare necesare pentru restaurare lăcașului.
„Biserica se află într-o stare jalnică. Biserica datează din 1938. Mai înainte prin 1857 era o biserică din lemn, dar care a fost distrusă și a fost construită biserica de piatră. Localnicii din Jora au edificat un al lăcaș care acoperă necesitățile. Pentru restabilirea bisericii nu există resursele necesare. Cred că ar fi frumos dacă ar fi făcut în comun cu Ministrul Culturii, doar că ne lovim de o problemă foarte gravă. Pe de o parte, ni se spune că biserica este separată de stat conform legislației, pe de altă parte bisericile, monumentele de arhitectură sunt protejate de către stat. O paradigmă legislativă pe care legiuitori ar trebui să o analizeze și să vedem cum putem colabora”.
Reprezentanții Ministerului Culturii ne-au spus că vor veni ulterior cu o reacție.
Sursa: https://tv8.md/