„În temniță am învățat Noul Testament pe de rost”. Pr. Mihail Lungeanu
13:56, miercuri, 22 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: sfintii inchisorilor, temnitele comuniste

DIN CATEGORIA: SFINȚII ÎNCHISORILOR
Închisoarea mi-a schimbat total toată optica şi toată viaţa, şi comportamentul. Când eram la închisoare la Aiud (în a doua închisoare) timp de 10 ani, în fiecare an, mă pregăteam de sărbătoarea Învierii cu o săptămână de post negru însoţită de rugăciune permanentă şi de repetarea textului evanghelic pentru toată săptămâna Sfintelor Patimi. O singură dată n-am băut şi apă şi mi-a fost rău. Atunci am greşit.
Când am fost arestat, am fost arestat cu Noul Testament la mine. Şi tot ducându-mă de la o închisoare la alta, am reuşit să-l introduc în închisoare. N-aveai bagaj. Şi ne controlau până la piele. Şi eu am făcut o gaură în pâine, am mânjit aşa cu marmeladă pâinea şi am făcut o gaură: ,,Ia-ţi, mă, pâinea de-aicea!”. Şi am băgat Noul Testament în pâine. Şi l-am învăţat pe de rost, nu-l mai ştiu acum, dar ştiam capitole întregi pe de rost. Ei, preocuparea mea, zece ani de zile, a fost să repet Noul Testament pe de rost. Am ştiut 90% din el pe de rost. Într-o noapte repetam tot Apocalipsul.
Asceza și nevoință în temniță
Ei, ce pot să vă spun? Deşi spuneam că mă pregăteam o săptămână cu rugăciune şi cu post, eram morţi de foame. Pe atunci ne dădeau mâncare cu jumări, mai dihai ne dădea, ca să nu postim. O aruncam sau care voia să mănânce, mânca.
Şi înainte de a ieşi preoţii cu Învierea în oraşul Aiud, când clopotele băteau, era un sunet extraordinar de impresionant. Atunci când ieşeau preoţii, începeau să sune clopotele. Cu câteva secunde înainte, 5-6 secunde, eram în momentul aşteptării, începeam să mă rog şi eu. ,,Mă, Hristos a înviat!”, se striga la perete sau prin morse.
Dar eu, mental, repetam catavasiile Învierii pe care le învăţasem de la un preot călugăr, toate, apoi proscomidia spuneam, Liturghia. Asta în a doua închisoare, că au fost două. Una din ’47 până în ’53 şi a doua din ’54 până în ’64. 16 ani au fost.
(Extras din cartea „Sfinții închisorilor”, mănăstirea Paltin)
Sursa: https://www.atitudini.com/


Urmăriți un material în care p. Pimen Vlad povestește scurta întâlnire a sa cu d-na Ianolide, soția marelui mărturisitor Ioan...
Puțini dintre noi se mai preocupă de cercetarea trecutului neamului nostru, săpând pentru a găsi modele de urmat. Modele de...
Trei picături după anaforă şi după aghiasmă Soția unui părinte nu putea rămâne însărcinată de patru ani de zile. Şi...
Eleonora Gafencu, sora Sfântului închisorilor, Valeriu Gafencu, a trecut la Domnul la venerabila vârstă de 98 de ani. Viața ei...
Cântare compusă de maicile de la m-rea Paltin Petru Vodă, după Balada Sf. Martiri Brâncoveni, cu prilejul zilei onomastice...
Motto: „Luptați uniți și în același pas/ Zidiți lui Dumnezeu altare sfinte/ Pășiți pe calea vieții înainte!” (din „Imnul celor...
În urmă cu 70 de ani, în data de 18 februarie 1952 tânărul Valeriu Gafencu a trecut la cele veșnice....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău