Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a sfințit noua biserică cu hramul „Sfânta Fericita Matrona” din Chișinău
18:20, duminică, 26 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir, sfintirea bisericii

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a sfințit în duminica a XXV-a după Pogorârea Sfântului Duh, la data de 26 noiembrie, noua biserică cu hramul în cinstea „Sfântei Fericitei Matrona” din protopopiatul Chișinău, sectorul III.
Serviciul divin a început cu rânduiala sfințirii prestolului la care s-au rugat alături de Înaltpreasfinţia Sa, prot. mitr. Zosima Toia, protopopul bisericilor din Chișinău, sectorul III, părintele Petru Boian, parohul bisericii, un sobor de preoți și diaconi și credincioșii comunității.
În timpul vohodului mic, părintele-paroh, Petru Boian a fost decorat de către Mitropolit cu dreptul de a purta paliță, cruce cu pietre scumpe și a fost avansat în treapta de protoiereu pentru munca depusă cu sârguinţă la înălțarea sfântului locaș spre binele şi propăşirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
După liturghie a fost săvârșit un te-deum de mulțumire, iar, în continuare, Întâistătătorul s-a adresat celor prezenți, felicitându-i cu prilejul sfințirii sfântului lăcaș, un eveniment emblematic pentru istoria comunității.
Vlădica Vladimir le-a urat tuturor celor prezenți să păstreze vie în suflete flacăra credinței și să răspândească prin exemplul trăirii lor lumina învățăturii lui Hristos.
Întâistătătorul a decorat cîțiva ctitori de seamă ai comunității pentru munca jertfelnică depusă la zidirea sfântului locaș.
Galerie Foto: Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a sfințit noua biserică cu hramul „Sfânta Fericita Matrona” din Chișinău
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

În ziua prăznuirii Nașterii Sfântului Proroc, Înaintemergător și Botezător al Domnului, Ioan, marți, 7 iulie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii...
La Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, astăzi, 5 iulie, în Duminica a V-a după Cincizecime (a Vindecării celor doi...
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! În dimineața zilei de vineri, 3 iulie,...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit miercuri, 1 iulie, la Palatul Mitropolitan, vizita unui grup de copii participanți la tabăra de...
În Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat...
Toată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se...
MESAJ PASTORAL al Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove către cler și credincioșii Bisericii Ortodoxe din Moldova ...
