Acțiuni social-filantropice în sprijinul a zeci de familii aflate în dificultate și deținuți - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Acțiuni social-filantropice în sprijinul a zeci de familii aflate în dificultate și deținuți

11:29, luni, 27 noiembrie, 2023 |

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie 2023, au avut loc mai multe acțiuni social-filantropice în susținerea a zeci de familii aflate în dificultate și deținuți, organizate și coordonate de către Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova, condus de părintele ieromonah Macarie Crudu.

În acest sens menționăm câteva din activitățile desfășurate:

– din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir a fost tipărită cartea „DE CE SUFERĂ COPIII?”, lucrare realizată cu stăruința Centrului de Misiune și Cateheză Ortodoxă „Sf. Serghie de Radonej” din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate al Bisericii Ortodoxe din Moldova. Cartea, care se distribuie gratuit în parohiile și instituțiile catehetice și sociale-misionare ale Bisericii, abordează teme de mare actualitate privind aspectele practice duhovnicești pentru depășirea bolilor și crizelor existențiale ale copiilor și părinților aflați în dificultate. Autorii scriu despre legătura dintre comportamentul părinților și starea sănătății copiilor, despre suferințele lor care urmează păcatelor părintești. Într-adevăr, pentru avorturi, pentru căsătoriile între rude de sânge apropiate, pentru libertinajul sexual, pentru alcoolism, pentru fumat, pentru narcomanie și pentru alte vicii ale părinților adeseori plătesc și copiii lor. Nu este un secret faptul că tatăl sau mama le provoacă uneori propriilor odrasle stresuri, traume psihice, conflicte interpersonale și lăuntrice. Acestea duc la serioase maladii fizice, psihice și duhovnicești…;

– donarea de jucării, haine, încălțăminte, veselă și alte bunuri casnice pentru susținerea mai multor familii numeroase aflate în dificultate, din mediul rural;

– donarea de haine și încălțăminte de iarnă pentru deținuții din mai multe penitenciare;

– donarea de pachete individuale cu rechizite școlare pentru câteva zeci de copii, ș. a.

Milostenia trebuie făcută cu dispoziție mărinimoasă și cu inimă mulțumitoare și râvnitoare. Pentru că și agricultorul, atunci când aruncă semințele în pământ, nu o face cu mâhnire, ci cu bucurie și veselie. Să cugetăm la faptul că Cel ce primește ofranda noastră este nevăzut – Domnul tuturor.

Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com