Gânduri spre Lumină

Închin aceste poeme Celui Ce Este Lumina Lumii. De copil doream să scriu o carte despre vreun erou bun, puternic, poate chiar nemuritor. A rânduit Eroul Eroilor, Biruitorul răului și al morții pentru veșnicie, să fie Personajul central al gândurilor mele, trimițându-mi luminoase și neîndoielnice mărturii că El este acel erou despre care doream să scriu ca să mi se împlinească visul. Eu doar le-am primit, cumva ca un poștaș care e obligat să ducă mai departe corespondența, cu mult drag și le-am așternut pe hârtie. Nădăjduiesc că tot El, Nemuritorul, va pune pe ele timbrele iubirii, ca să ajungă la toți cei ce au cutia inimii deschisă și vor să ajungă în Împărăția Lui, a Luminii celei necreate.

Ioasaf Petreuș

Ca înainte-cititori, am mirosit cu uimire „ciorchinii de struguri” ce stau zugrăviți pe filele acestei cărți și ne-am bucurat de darul ce s-a dat Părintelui Ioasaf, „poștașul” dintre cer și pământ, călătorul printre doruri care dor. Frumos a împărțit tematica acestor versuri, ca un răstignit cuvântător între „Dor de El” și „Dor de ea”, și încheind inspirat volumul cu deplinătatea unei slavoslovii închinate chiar Întrupării Cuvântului, prin forma clasică a străvechiului colind înveșmântat în haine noi.
Toate poeziile din acest volum sunt de fapt rugăciuni, sunt rostiri poetice ale simțirilor adânci înaintea tainelor vieții, adresări directe către Dumnezeu – Izvorul a toate, adresări străbătute de lumina unei alte lumi, căci „poezia este veșmântul în care ne îmbrăcăm iubirea și moartea”, cum scria Lucian Blaga.

„Dor de El” pare o preumblare pe potecile sufletului, la „granița dintre lumini și umbre”, urcând asprul urcuș al pocăinței, pornind de la o nefățarnică radiografie a propriei stări, care însă nu rămâne un monolog, ci o punere înaintea ochi-lor lui Dumnezeu, cel mai indescriptibil de apropiat Tu, sub a cărui privire însă tragismul păcatului, al întunericului își pierd de-acum tăria prin chiar mărturisirea lor. […]

O surpriză pentru un poștaș-monah sunt versurile sale puse sub frontispiciul „Dor de ea”. Surprinzătoare pentru frumusețea imaginilor, pentru prospețimea simțirilor, pentru libertatea duhului ce poartă cu dor icoana „ei”, ca prim simbol al iubirii ce transcede materia. Vor învăța din aceste poezii tinerii îndrăgostiți (și nu numai!) să-și exprime și prețuiască sentimentele, să le înalțe și să le topească în Dumnezeu, marginea doririlor, căci poate numai în retragere și singurătate simțirile devin atât de transparente, purificate și în stare a înveșnici clipa.

Mănăstirea Diaconești