Ce trebuie să faceţi dacă cineva din familia dvs. a căzut în capcana ereticilor

Profesorul Alexandru Dvorkin, președinte al Asociației “Sfântul Irineu din Lion”, pentru cercetare în domeniul religiei și al sectelor .

Mai presus de toate, păstrați pacea. Într-adevăr familia dvs. trece printr-o dificilă încercare, dar nu s-a întâmplat nimic iremediabil. Cei mai mulţi dintre oamenii care au aderat  la o sectă, le părăsesc mai devreme sau mai târziu.

Cât de repede cel drag o părăseşte, şi cum va arăta el când va face aceasta, depinde în mare măsură și de dvs. şi de ceilalţi membri ai familiei.

Pregătiți-vă pentru un efort pe termen lung.

Dacă cel drag nu poate fi ajutat în primele săptămâni de la contactul cu erezia, va trebui sa cunoașteti că întoarcerea lui la o viaţa normală, în afara menghinii sectare va presupune un efort din partea întregii familii pe parcursul a cel puţin câteva luni, dacă nu ani. Pentru a putea fi capabil să faceți față unui asemenea efort trebuie să cunoașteți foarte bine care trebuie să fie atitudinea și comportamentul dvs.

După primele tangențe cu secta, nu încercați să-l schimbați, aceasta va înrăutăţi relaţia voastră și mai mult. Cu siguranţă ve-ți înțelege că încercările de a-i explica persoanei dvs. dragi absurditatea dogmei sectei sunt inutile, şi criticarea comportamentului său va duce doar la scandal și la relaţii încordate. Trebuie să ştiți că, de regulă sectele sunt interesate în a-l separa pe prozelit de mediul său non-sectar: atunci toate informaţiile pe care le primeşte vor veni în mod exculsiv numai de la sectă, şi cercul său social se va reduce de asemenea, la sectă.

O asemenea situație creează condiţiile ideale pentru a  controla conştiinţa prozelitului. Pentru a provoca o ruptură, ’’învăţătorii’’ sectari îi declară noului inițiat că cei din familia sa sunt, să zicem, ’’posedați de diavol’’ sau că sunt prea ataşați de ’’această lume stăpânită de rău’’. Aceşti ’’învăţători’’ continuă să avertizeze că apropiații săi vor face tot ce se poate ca să-l scoată pe noul convertit de pe ’’calea salvării’’, să abandoneze nou găsita ’’familie adevărată’’, să renunţe la cunoaşterea eliberatoare, etc.

Aşa că reacţia dvs. emoţională va juca după cum doreşte secta şi va servi ca încă o confirmare a adevărului noii sale credinţe.

Dar nu trebuie să pretindeți că va-ți răzgândit și acum vă plac schimbările care se petrec cu cel de lângă dvs. căci și aceasta îi va întări devotamentul faţă de sectă sau va  detecta minciuna şi în cele din urmă îşi va pierde orice urmă de încredere în dvs. Faceți-i următoarea propunere: dvs. nu ve-ți critica ’’grupul’’ lui (cuvântul ’’sectă’’, desigur, îl va supăra, aşa că e mai bine să încercați să-l eviţați); iar el nu va face propagandă acasă, nici nu va încerca să convertească  alţi membri ai familiei. Ceea ce puteți face, oricum, e să-i atrageți delicat atenţia  către evidenta contradicţie dintre purtările lui şi declaraţii; însă nu-l forţati să le explice. Obiectivul dvs. e să-l smulgeți de la sectă.

Ca să construiți o strategie de conduită, trebuie să fie înţeles faptul că la acest moment, cel drag al dvs. este dependent psihologic de grup. Conexiunea la propria sa personalitate a fost suprimată şi înlocuită cu un scenariu de îndoctrinare sectară comportamentală, emoţională  şi intelectuală. Atunci, misiunea dvs. devine păstrarea unui contact, chiar şi minim, cu personalitatea lui originală, suprimată.

Arătați-i consideraţie cu răbdare şi simpatie, amintindu-i că toţi oamenii trec prin probleme temporare de personalitate. Dar în niciun caz nu trebuie să-i dați bani – ar fi ca şi când ai da unui dependent de droguri bani pentru a şi le cumpăra. Orice ban va primi îl va da imediat sectei.

Încercați să vă direcţionați spre o soluţie constructivă a problemei. Fiți plăcut şi deschis în dialog. Arătați prin purtarea dvs. că vă da-ți seama că persoana dvs. dragă e într-o căutare, că el a făcut o alegere, chiar și greşită, și că acum calea dvs. este diferită de  lui. Să arătați cât mai multă căldură și afecțiune în vocea dvs. decât să încercați o susținere raţională în dialogurile cu el. Atunci când aveți diferite discuții, străduiți-vă  să readuceți în memorie momente fericite din trecutul său. Să vă amintiți împreună episoade frumoase din trecutul vieții voastre, când vă simțeați ca o singură familie, când făceați plimbări și călătorii împreunaă, planurile și visurile comune etc. Desigur, nu trebuie să faceți aceasta în mod artificial. Acționați  intuitiv, îndemnați din dragoste și compasiune. Și vor fi răsplătite străduințele dvs. de fiecare dată când ve-ți revedea adevărata și binecunoscuta  personalitate a celui drag că strălucește și că apare foarte puțin din  necunoscutul robot-zombi în care se transformase.

Acest tip de tactică are două scopuri. Primul este să menţină un ’’fir al Ariadnei’’ emoţional, cu ajutorul căruia în eventualitatea unei crize în relaţiile interioare ale grupului său a unei reevaluări a locului său în sectă, să-şi poată găsi calea afară din labirintul psihologic. În al doilea rând, nu te va percepe ca pe un duşman, nici ca ţintă de recrutare. De mare ajutor ar fi să-l convingi pe cel drag să se întâlnească cu specialişti (în special cei de psihologie sau buni cunoscători ai sectelor care sunt obişnuiţi cu învăţăturile sectei sale), sau să aibă parte de consultaţii familiale. De regulă, oamenii care au fost atraşi de sectele totalitariste suferă de probleme emoţionale (în special de tipul celor care se pot ridica în vremuri de instabilitate psihologică). Ajutorul pentru victimă deseori începe cu descoperirea şi eliminarea sursei acestor probleme, care reprezintă adesea treaba unui psiholog.

Înţelegerea esenţei psihologiei sectarismului totalitarist este posibilă acelora care sunt familiarizaţi cu cartea lui Steven Hassan, ’’Eliberarea din lanţuri’’ (2000). În plus, merită citită o serie publicată în ’’Jurnal de psihologie practică’’ (Moscova) la sfârşitul anilor 90. Numerele 1-2 ale revistei ’’Sdvoenniy’’ din anul 2000 sunt dedicate în întregime acestui subiect. Cineva poate lua informaţii iniţiale din paginile web ale Centrului Sf. Irineu din Lyon ( http:’’//iriney.vinchi.ru).

Învăţati conţinutul acestor publicaţii, devreme ce consultarea victimei de către un psiholog presupune, în mare măsură, deţinerea teoriei liberăţii faţă de manipularea psihologică de către unul dintre membrii familiei sale. Cel mai bine este dacă întreaga familie participă la procesul de îndreptare a celui căzut. Pentru aceasta, totul trebuie să fie organizat corect, încă o  dată, de către un specialist în psihologie.

Studiați profilul sectei şi doctrina ei ca să înţelegeți bine despre ce vorbește cel drag. Intrați în contact cu cei cărora li s-a întâmplat acelaşi necaz şi de asemenea cu foşti membri ai sectelor totalitare, oficiali responsabili ai guvernului, jurnalişti, agenţii de impunere a legii şi avocaţi. În plus, ar trebui să strângeți toate informațiile pe care puteți despre sectă; dar nu-l lăsați pe el să ştie despre asta, ca să nu fie iritat. Copiați şi scriți tot ce puteti, alcătuiți o arhivă şi o bibliotecă. Poate n-ar fi o idee rea să păstrați un jurnal zilnic sau săptămânal. Orice alternativă la informaţiile sectare poate fi folosită la intervenţie.

În mod ideal, procesul de convingere a unui membru să iasă dintr-o sectă totalitară va implica multe persoane. În primul rând, participarea unui psiholog, un membru al familiei care lucrează cu el, şi de asemenea un sectolog (sau ‘’specialist în secte’’) ar fi ideal, ca şi orice foşti membri ai sectei. Scopul lor este să verifice gândirea critică a sectantului şi să-l pună în poziţia de a alege – deşi de această dată  va fi informat – liber. În al doilea rând, rudele şi prietenii victimei, împreună cu psihologul, trebuie să-l ajute pe acesta din urmă să îndepărteze dependența psihologică de sectă a victimei, şi să-i arate dragoste adevărată şi simpatie, în locul unui surogat de sectă. Luați legătură cu un catehist ortodox sau cu un preot, dacă se doreşte, care oferă (dar nu impune) o alternativă de viziune religioasă reală asupra lumii.

Majoritatea celor care au părăsit o sectă totalitară au nevoie de reabilitare  psihologică. Problema e că o persoană care părăseşte o sectă totalitară are încă aceleaşi probleme emoţionale (acum trecute cu vederea) de care recrutantul sectant a profitat. În plus, mulţi dintre ei părăsesc cultul cu ceea ce se cunoaşte drept tulburare de stres post-traumatică. În aceste cazuri, ajutorul pentru ei va veni doar de la un psiholog profesionist care este bine instruit în acest domeniu.

Reabilitarea spirituală a victimelor sectarismului totalitar include conlucrarea cu un preot duhovnic şi un sprijin emoţional din partea comunităţii de credincioşi. Treptat o persoană poate învăţa despre contactul personal cu Dumnezeu (capacitatea de a face aceasta în afara sectei este de obicei negată de către liderii ei), şi are posibilitatea de a se familiariza cu  marea şi inepuizabila sursă a tradiţiei Bisericii. Este un scop tangibil, dacă atunci când părăseşte secta, fostul membru se rupe de primele cunoştinţe sectante şi îi ajută pe specialişti în eforturile lor de a reduce puterea sectei.

Este imposibil să uităm de reabilitarea socială a primilor membri ai sectelor totalitare, care adesea se găsesc la marginile societăţii fără o locuinţă şi fără loc de muncă, pierzându-şi  primele îndemânări şi fiind incapabili să aibă o viaţă independentă. În esenţă, devine necesar să ajuţi o persoană să înceapă a trăi în societate din nou. Să aveți în minte că uneori aceasta nu se poate realiza fără un avocat sau un asistent social.

Nu disperați! Rugați-vă pentru cel pe care îl iubiți și este în sectă. Lăsați-o pe Sfânta Monica să-vă fie un exemplu. Ea a fost mama binecuvântatului Augustin, episcopul Hypponei. Acest episcop – cel mai mare teolog al Vestului – a trăit în secolul al V-lea şi până la convertirea sa la creştinism a fost în secta maniheistă timp de mulţi ani. În toţi acei ani mama lui nu a încetat să se roage lui Dumnezeu pentru el; şi rugăciunile mamei lui au primit răspuns.

Traducere: Sfanta Manastire Pantocrator
Sursa (elina): http://www.impantokratoros.gr/oikeios-airesh.el.aspx