Fă din mine un om integru pentru iubirea Ta!

Dacă ne adresăm lui Dumnezeu spunându-I: “Dumnezeul meu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”, e ca și cum I-am spune: “Doamne, eu nu am nici un merit; bineînțeles că nu Te pot răsplăti cu nimic; nu mă pot lăuda cu nici un merit; dar pentru iubirea Ta, iartă-mă! Dă-mi timp și putere ca să mă pocăiesc!

Dă-mi prilejul de a putea crește la măsura vârstei deplinătății lui Hristos (Ef. 4, 13), după cum spune Apostolul Pavel. Dă-mi puterea de a împlini poruncile Tale, dă-mi delicatețea și puterea de pătrundere necesare cunoașterii voii Tale! Tămăduiește-mă, fă din mine un om integru pentru iubirea Ta. Luminează-mă, pentru a fi vrednic să mă numesc mădular al Trupului lui Hristos, parte din Trupul Său, prezență a Persoanei Sale pe pământ…” Vom avea desigur posibilitatea să recurgem și la alte rugăciuni, dar una mai scurtă decât aceasta nu vom găsi.

Cât de simplu pare a fi! Simplu, și în același timp anevoios. E greu să-ți deschizi inima și să accepți să fii fără apărare, vulnerabil. E greu să te dăruiești lui Dumnezeu și oamenilor, uneori cu teamă și cu cutremur, dar cu îndrăzneala de a ști că totul e posibil prin Cel Care ne întărește, prin Domul nostru Iisus Hristos (Flp. 4, 13), fără a uita un alt cuvânt al Apostolului Pavel: “Puterea lui Dumnezeu se desăvârșește în slăbiciune” (2 Cor. 2, 9). Oricare ți-ar fi slăbiciunea, deschide-te doar, lasă suflul vieții să intre în tine, să te umfle ca pe o pânză de catarg, și această suflare de viață te va purta până departe, spre limanul ultim, suprem, spre Împărăția lui Dumnezeu.