Ediția a XVIII-a festivalului colindelor „Astazi S-a născut Hristos” la Rîșcani
18:29, marți, 9 ianuarie, 2024 |
Sărbătoarea Nașterii Domnului începe în biserici la slujbele divine și continuă cu colinde și laude aduse Pruncului Născut în ieslea Betleemului, care răsună pe la casele gospodarilor creștini, dar și în diferite instituții din întreaga țară.
Tradițional și la Rîșcani cu binecuvîntarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldovei, la 08. 01. 2024, în incinta Școlii de Arte s-a desfășurat festivalul colindelor „Astăzi s-a născut Hristos” o frumoasă colaborare a Secției Cultură și Protopopiatul Rîșcani.
În mesajul de deschidere al festivalului părintele protopop – prot. Teodor Domnița, și Șefa Secției Cultură Rîșcani – dna Ulea Calistru au menționat despre importanța acestei sărbători și au mulțumit tuturor participanților pentru implicare în cadrul festivalului. A urmat îndemnul de a păstra și promova colindul autentic – o expresie a creștinismului popular, dar și o rugăciune de laudă și mulțumire către Mîntuitorul născut din Fecioara Maria.
Evenimentul a implicat participanți de diferite vârste. Pe scenă au evoluat Corul preoților din Protopopiatul Rîșcani, colectivele artistice din raion, dar și grupuri de colindători de la mai multe parohii.
Bucuria, lumina și duhul măreței sărbători a Nașterii Domnului a fost resimțită din plin ațît de participanții cît și de spectatorii acestui frumos eveniment.
Hristos se Naște – slăviți-L!
Protopopiatul Rîșcani, www.mitropolia.md