Duminica a 37-a după Cincizecime (a lui Zaheu vameșul), la Mănăstirea Ciuflea
13:40, duminică, 18 februarie, 2024 | Cuvinte-cheie: manastirea ciuflea

În Duminica a 37-a după Cincizecime (a lui Zaheu vameșul), Preacuviosul părinte arhimandrit Nicolae, duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea a oficiat împreună cu preoții slujitori, Dumnezeiasca Liturghie.
La Sfânta Liturghie, s-a citit pericopa evanghelică de la Sf. Ev. Luca (cap.19, vs.1-10) în care ni se prezintă întâlnirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu Zaheu vameșul:
„În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi iată un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut şi a zis către el: Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Şi el, grăbindu-se, s-a coborât şi L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toţi cârteau şi ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în faţa Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”.
Sursa: https://ciuflea.md
























O, Iisuse Hristoase, Mieluşelul lui Dumnezeu, Cel ce ridici păcatele lumii, primeşte această puţină rugăciune de mulţumire, pe care o...
În Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, enoriașii Mănăstirii Ciuflea s-au rugat împreună cu Preasfințitul Nicolae,...
Episcopul Nicolae de Ceadîr-Lunga a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica Ortodoxiei, prima din Sfântul și Marele Post, 1...
În fiecare an, Prima Sâmbătă din Postul Mare, numită şi Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron, reprezintă un popas duhovnicesc important în...
Episcopul Nicolae a oficiat vineri, 27 februarie , la Mănăstirea Ciuflea din Chișinău, Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte Sfințite, urmată...
Luni, 23 februarie, în atmosfera de rugăciune a Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, a fost oficiată prima parte...
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 22 februarie, Preasfințitul Nicolae, Episcop de Ceadîr-Lunga, vicar al Eparhiei de Cahul și...
