Îngerul păzitor al Bisericii

Odată un preot mi-a povestit următoarele: Într-o zi a mers pe înserate la Biserică pentru că uitase ceva şi trebuia neapărat să aducă acasă. A deschis şi a întrat pe întuneric. Deodată, prin uşile împărăteşti, pe care le uitase deschise (nu trase dvera) a văzut un înger strălucitor cu o sabie de foc în mînă stând lângă Sfânta Masă. S-a înspăimântat atât de tare, încât a luat-o la fugă. Ajungând la pronaos (biserica era mare) o voce i-a spus:”stai”! şi a împietrit.

– Nu te teme, i-a spus glasul pe ton blând, eu sunt îngerul păzitor al Bisericii. Când se sfinţeşte Sfânta Masă, Domnul Atotţiitorul, Împăratul Împăraţilor şi Domnul Domnilor pune un înger veghetor lângă aceasta. Cât timp a zis îngerul aceasta, preotul a rămas nemişcat şi asculta cutremurat, cu spatele către el. Îgerul a continuat cu o vove şi mai blândă:

– Vino, te rog, întoarce-te şi închide Sfintele Uşi pe care le-ai uitat deschise (îngerul i-a zis preotului „te rog”! Câţi dintre noi se adresează aşa copilului, fratelui sau aproapelui?). Preotul s-a întors, căci îi perise frica şi pacea pacea pusese stăpânire pe el, dar când s-a întors n-a mai văzut nici un înger.

A înaintat cu reţinere, cu smerenie, cu strângere de inimă şi grijă, a apucat dvera şi a închis-o încet. În sinea lui se întreba însă: „Nu cumva a fost nălucire? oare am visat sau am avut halucinaţii?” Ca răspuns însă a auzit zeci de mii de glasuri îngereşti cântând: Cuvine-se cu adevărat (Biserica Avea hramul Maicii Domnului.) N-a rezistat însă la auzul acestei dulci cântări îngereşti şi a leşinat. După şi-a revenit, a mers acasă şi n-a spus nimănui nimic. După cincisprezece ani mi-a povestit mie, cu puţin înainte să moară.