În Duminica Vameşului şi a Fariseului, PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea Curchi

„Mergând în viață pe calea dreaptă să urmăm înțelepciunii celei dorite a vameșului și să fugim de trufia cea urâtă a fariseului, ca să fim vii” (Triod).

Duminica Vameşului şi a Fariseului este prima Duminică a perioadei Tri­o­dului, după numele cărţii li­­turgice care conţine slujbele din timpul Marelui Post. Perioada Trio­du­lui durează în total 10 săp­tă­mâni, mai întâi trei săp­tă­mâni de pregătire, apoi cele şap­te săptămâni ale Postului di­naintea praznicului Învierii Dom­nului. Această perioadă de ze­ce săptămâni, care simbo­li­zea­ză întreaga noastră viaţă de stră­danie pe calea mântuirii în Hris­tos, se constituie dintr-o se­rie de slujbe religioase şi ru­gă­ciuni speciale, de post şi în­frâ­nare, de lecturi duhovniceşti şi de exersare a smereniei, ca şi de chemare de a manifesta mai e­vident iubirea noastră faţă de Dum­nezeu şi faţă de semeni.

Evanghelistul Luca, este singurul care o relatează această parabolă, menționează și motivul pentru care Mântuitorul a rostit‑o: „Iar pentru unii care se credeau că sunt drepţi şi‑i dispreţuiau pe ceilalţi, a spus parabola aceasta” (Luca 18, 9). Doi oameni s‑au suit la templu ca să se roage. O faptă vrednică de urmat. Des­pre fariseu, Mântui­torul spu­ne că se ruga în sine zi­când: „Dum­nezeule, Îţi mulţ­u­­mesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpi­tori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciu­ia­lă din toate câte câştig“ (Lc. 18, 11-12). Să reţinem că Mân­tu­i­to­rul nu-l judecă în sine pe a­cest fariseu, ci-l pune doar în con­trast cu semenul său, care era un vameş şi care stătea mai de­parte, adică nu în faţa alta­ru­lui, ca şi fariseul, şi „nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dum­nezeule, fii milostiv mie, pă­­cătosului“ (Lc. 18, 13). După ce ne pune în faţa ochilor du­hov­niceşti atitudinea celor doi oa­meni, în contrast una cu alta, Mân­­tuitorul adaugă: „Zic vouă că acesta s-a coborât mai în­drep­tat la casa sa decât acela. Fi­ind­că oricine se înalţă pe si­ne se va smeri, iar cel ce se sme­reşte pe sine se va înălţa“ (Lc. 18, 14).

Fariseul ar fi făcut toate faptele bune pe ca­re le menţionează, dar acele fap­te nu-l îndreptăţeau să crea­dă că el este mai bun decât ori­care dintre semenii săi. Va­me­şul nu se uită la păcatele se­me­­­nilor săi, ci în faţa lui Dum­ne­zeu îşi vede şi mărturiseşte doar păcatele lui, socotindu-se, ca şi Sfântul Apostol Pavel, „cel din­tâi păcătos“ (I Tim. 1, 15). U­nul din lucrurile importante cu ca­re trebuie să ne înarmăm pen­tru intrarea în perioada pos­tului trebuie să fie ru­gă­ciu­nea, pentru care trebuie să ne ri­dicăm din starea de păcat, să ne prezentăm în faţa lui Dum­nezeu cu inima curată, cu sme­re­nie, fără să ne socotim mai buni decât semenii noştri, ci mai curând socotindu-ne fieca­re dintre noi ca „cel dintâi pă­că­tos“ şi să cerem ca Dum­nezeu să se milostivea­scă de pă­­catele noastre, fiind în­cre­din­ţaţi de cuvintele Mân­tui­to­ru­lui, că „numai cel ce se sme­reş­te pe sine se va înălţa“

După citirea pericopei evanghelice, PS Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți.

„Biserica ne invită în perioada Triodului să ne vedem asemenea vameșului propria neputință, propria noastră stare de boală, ca în felul acesta să ne vindecăm și să ne putem continua calea mântuirii. Toată viața noastră trebuie să fie pătrunsă de duhul smereniei, de încrederea în milostivirea lui Dumnezeu, Cel care ne cunoaște gândurile și năzuințele. Să ne învațăm să ne rugăm cu smerenie, cu zdrobire de inimă cu și căință asemenea vameșului:„Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”, a menționat Preasfința Sa.

Sursa: https://manastireacurchi.md/